Avem parcă două lumi, una care susţine cu rezerve entitatea israeliană şi alta care, prin demonstraţii ample, apără Palestina, semn că realitatea a devenit extrem de complexă. Luni seara, statul ebraic a mulţumit Egiptului, după ce două ostatice, în vârstă de 79 şi respectiv 85 de ani, răpite din kibbutz-ul Nir Oz, au părăsit Gaza, eliberate de Hamas. Qatarul, aliat al Washingtonului, care găzduieşte un birou Hamass şi liderul său în exil Izmail Hanyeh, a jucat un rol cheie în eliberarea a patru ostatici. Acest gest umanitar, acompaniat de importante diligenţe diplomatice, a încurajat Israelul în amânarea invadării fâşiei Gaza. E o supoziţie. Potrivit presei americane, Washingtonul ar fi sugerat Israelului să nu grăbească atacul terestru, într-un moment în care nesfârşite negocieri sunt în plină desfăşurare şi ajutoarele umanitare încep să sosească prin terminalul Rafah. Wang Yi, ministrul chinez de Externe, s-a întreţinut telefonic cu omologul său israelian Eli Cohen şi Riyad Al-Maliki, ministrul palestinian de Externe, accentuându-se faptul că fâşia Gaza are nevoie de eforturi de pace, alimente şi medicamente, nu arme şi muniţii şi nu calcule geo-politice. Potrivit premierului Benjamin Netanyahu cea mai secretă unitate a forţelor israeliene, Sayeret Matkal, a intrat în Gaza pentru a elibera sutele de ostatici, în timp ce bombardarea teritoriului continuă. Unitatea menţionată este cunoscută pentru operaţiunile ei pe scară largă, precum cea de pe aeroportul Entebbe (Uganda) în 1976. Dacă Sayeret Matkal desfăşoară incursiuni pe teritoriul palestinian o face pentru a culege informaţii şi a deschide calea unei posibile ofensive terestre, care ar putea avea loc în etape. De reţinut un aspect: Barack Obama, apropiat în continuare de Joe Biden, a condamnat acţiunile Hamas, dar n-a cruţat nici Israelul, exprindu-şi rezerve cu privire la strategia aleasă de Benjamin Netanyahu. Adevărul este că atacul Hamass a schimbat toate datele care au definit status-quo-ul dintre Israel şi Gaza timp de 20 de ani. Retras în 2005 unilateral, Israelul nu şi-a încheiat ocupaţia de facto prin controlul asupra graniţelor şi spaţiului aerian. Relaţia Israel-Hamass în permanent dificilă a făcut ca echilibrul să nu mai poată dura. Încercarea împingerii populaţiei din Gaza spre Egipt ar fi fost o soluţie umanitară, cel puţin cât alţii suportă costul. Dar Egiptul nu vrea să-şi asume o asemenea povară. Pentru fostul preşedinte american tacticile prea dure şi prea agresive, împotriva civililor din Gaza, ar putea dăuna statului evreu. Barack Obama a recunoscut că „perspectivele pentru pacea viitoare par mai îndepărtate decât oricând”. Benjamin Netanyahu este sub imensă presiune, pentru a restabili descurajarea Hamas şi a oferi israelienilor un sentiment de superioritate. Orice atac terestru asupra Gazei înseamnă un război urban, într-un oraş parţial distrus, cu vaste facilităţi subterane. Să ne reamintim că în bătălia pentru Bakhmut forţele Wagner au pierdut circa 40.000 de oameni (morţi şi răniţi), iar cealaltă parte tot aşa, dacă nu mai mult. Hezbollah a declarat cu voce tare că va ataca Israelul din nord şi din alte direcţii şi are peste 100.000 de rachete, mai mult decât suficiente pentru a epuiza apărarea antiaeriană a Israelului. Rachetele sale cu rază lungă de acţiune pot lovi orice oraş din Israel. Războiul din 2006, din Liban, a arătat că Hezbollahul este foarte capabil să se apere. De atunci a câştigat experienţă în lupta împotriva Statului Islamic din Siria. Aşadar, mai degrabă Israelul nu poate ataca terestru Gaza, deoarece un război urban ar provoca pierderi semnificative în rândul forţelor armatei sale, iar Hezbollah ar distruge mitul superiorităţii, mai mult decât a făcut-o Hamassul până acum. Până acum Hezbollahul şi-a calibrat cu atenţie răspunsul pentru a evita provocarea dar invazia Gazei ar putea fi o linie roşie care l-ar forţa să acţioneze. Pe de altă parte, opinia publică evreiască solicită răzbunare. Adevărul este că Israelul nu poate stinge revolta palestinienilor prin violenţă, la fel cum palestinienii nu pot câştiga un război de eliberare în stil algerian. O soluţie politică menită să ducă la recunoaşterea ambelor poziţii rămâne de găsit, şi însăşi administraţia Biden sprijină Israelul în răspunsul la atacul Hamass, dar descurajează intrarea altora în război, spre a evita pe cât posibil ceea ce mai poate fi evitat.
