În data de 19 octombrie 2023, la Sala Studio „Remus Mărgineanu” a Departamentului Arte și Media a Facultății de Litere din Craiova, a avut loc conferința inaugurală a Atelierelor Synaxis. Prelegerea intitulată „Haideți să nu mai asistăm la teatru!” a fost susținută de prof. univ. dr. Alexandru Boureanu, Directorul Departamentului Arte și Media a Facultății menționate și Managerul general al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și se încadrează în tematica generală a Atelierelor – Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității.
Conferința a fost dedicată dimensiuni sociale a teatrului, dar și problemelor de management cultural. Invitatul a pus în discuție întrebări cu valențe transdisciplinare, pentru a propunere o perspectivă inedită a felului în care cunoaștem și suntem cunoscuți. El s-a referit, totodată, la rolul teatrului și al actorului în societatea contemporană. În cuvintele domnului profesor: „Actorul est un artist al sufletului, atât în procesul muncii sale, cât și în relație cu publicul său. Am putea afirma că, pentru unii spectatori, actorul poate fi un taumaturg al sufletului, care prin jocul său și prin povestea personajului interpretat consonează cu experiența personală a spectatorului”. Dezbaterea care a urmat conferinței a fost animată de prezența domnului Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii județene „Alexandru și Aristia Aman”, a profesorilor și cercetărilor interesați de subiect, dar și a studenților Universității din Craiova și ai Universității de Medicină din Craiova.
Atelierele de lectură Synaxis, care se află la a doua ediție în acest an universitar, sunt organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova în parteneriat cu Biblioteca județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Universitatea de Medicină din Craiova și Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Ele au fost concepute din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere. Coordonatorii acestui proiect sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.
Următoarea conferință din cadrul Atelierelor Synaxis va avea loc pe 17 noiembrie 2023 și va fi dedicată problemei suferinței, având ca invitat pe doamna profesoară Ioana-Ruxandra Fruntelată, conferențiar univ. la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (Departamentul de Studii Culturale, Colectivul de Etnologie) şi CS II la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române.
Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.