Polonia: Duda nu poate respecta decât cutuma politică

0
495

Toată presa occidentală a salutat la unison victoria în alegeri a „opoziţiei” condusă de fostul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, ex-premier, al cărui partid Platforma Civică –listă distinctă de candidaţi- a obţinut 30,70% din voturi, adică 157 mandate. Alegerile au fost câştigate de PiS (35,38%), adică 194 mandate, adică partidul care îl are ca lider pe Jaroslaw Kaczynski şi ofertă pentru funcţia de prim-ministru, cu siguranţă tot pe Mateusz Morawiecki, în dizgraţia Bruxelles-ului de mai multă vreme. Pe cine va desemna preşedintele polonez Andrzej Duda, provenit din tabăra PiS (Lege şi Justiţie) să formeze guvernul nu este o necunoscută. Fiindcă, potrivit unei cutume politice poloneze, mandatul va fi încredinţat la început, reprezentantului partidului câştigător, adică lui Mateusz Morawiecki, şi dacă acesta nu reuşeşte vine rândul lui Donald Tusk. Aşa că bătălia mare este acum pentru seducerea celor de la A Treia Cale (14,40% – 65 mandate) curtaţi asiduu şi de Donald Tusk. Electoratul acestui partid reuneşte însă nemulţumiţii de politicile PiS. Un alt partid de drepta, Confederaţia (7,2%) apt de a se lipi de PiS este insuficient pentru a sistematiza o majoritate. Cert este un lucru: Platforma Civică a lui Donald Tusk n-a câştigat alegerile şi liderul acesteia are şansa de a redeveni prim-ministru doar în condiţiile în care formaţia centristă A Treia Cale acceptă invitaţia la guvernare din partea sa şi nu a celor de la PiS. Oricare dintre formulele viitoare de guvernare va fi heteroclită, dar continuitatea PiS ar exacerba tensiunile cu Bruxelles-ul şi mai ales Kievul. Ceea ce contează. În concluzie: Donald Tusk n-a câştigat alegerile dar speră ca prin jocul unor alianţe să poată face guvernul în situaţia în care Moraviecki nu reuşeşte.