“Cufărul cu poveşti”

0
436

La Şcoala Gimnazială din Malu Mare, printr-un proiect educaţional, un container a fost transformat într-un spaţiu de lectură şi de dezvoltare a capacităţilor elevilor, inclusiv în muzică. Programul se numeşte “Cufărul cu poveşti”, iar motto-ul este sugestiv: “Citeşte!”. Nu este singurul proiect de amploare derulat aici, clădirea şcolii urmând să fie reabilitată, prin fonduri alocate de Compania Naţională de Investiţii, în foarte scurt timp.

La Şcoala Gimnazială din Malu Mare urmează cursuri peste 200 de elevi, începând de la ciclul preşcolar până la cel gimnazial. Din mai 2023, instituţia de învăţământ a pus la dispoziţia copiilor un centru inedit de dezvoltare a abilităţilor: un container a fost transformat în centru de lectură şi de muzică. “Este vorba despre un proiect amplu, pentru care avem şi sprijinul administraţiei publice locale. Avem parteneriate cu foarte multe ONG-uri, cu instituţii de învăţământ, dintre care amintesc Şcoala Româno – Britanică, Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă, Asociaţia “Amazonia”, “Worldvision România”. Sunt foarte multe, sper să nu se supere pe mine reprezentanţii celor pe care nu le-am enumerat. Prin acest proiect, care nu putea fi implementat fără sprijinul unui antreprenor local, dl. Ionuţ Sorescu, încercăm să atragem tinerii spre citit. Mergem şi la copii acasă, pentru a-i face să înţeleagă sensul lecturii. Referitor la “Cufărul cu poveşti”, elevii au fost foarte entuziasmaţi şi vin, în timpul liber, să citească, iar cei cu talente muzicale fac repetiţii. Sunt patru copii care cântă şi încântă la diverse instrumente, de la tobe la pian. Totodată, elevii vin şi-şi prezintă desenele, unele dintre ele fiind expuse şi pe holurile primăriei din Malu Mare. De asemenea, la staţia noastră de radioficare, în pauze, se pun melodii. Nu în ultimul rând, aş dori să spun că imobilul unde ne desfăşurăm activitate, cu o vechime de aproape 100 de ani, va intra în reabilitare, fondurile fiind alocate de Compania Naţională de Investiţii”, a precizat prof. Irina Anca Neda, director al Şcolii Gimnaziale din Malu Mare.

Interes pentru lectură

Copiii vin cu drag la “Cufăr”, dar participă cu interes la orele de Limba şi literatura română. “Ideea acestui “Cufăr” a apărut  prin septembrie 2022. Copiii, îndrumaţi de părinţi, au fost foarte receptivi şi au venit de bunăvoie. Avem, în cadrul şcolii, o bibliotecă generoasă, peste 2.000 de volume. Tinerii vin şi citesc, iar noi vrem să-i învăţăm şi să înţeleagă ceea ce lecturează. Scopul este clar – atragerea spre lectură, spre cultură”, a afirmat Lucia Maria Soare, profesor de Limba şi literatura română.

Table inteligente în toate sălile de curs

Şcoala Gimnazială din Malu Mare are tradiţie în implementarea unor proiecte, inclusiv europene. “Avem foarte multe proiecte. Amintesc aici “Şcoala cu ScLipici”, dezvoltată cu Fundaţia “Noi Orizonturi”, ţinta fiind ca, la sfârşitul clasei a IV-a, toţi copiii  să citească. Aş mai aminti că, tot prin implementarea unor proiecte, toate sălile de clasă sunt dotate cu table inteligente, din 2022″, a spus prof. Maria Coita, coordonator de programe şi proiecte educaţionale în cadrul Şcolii Gimnaziale din Malu Mare.