“Ziua Porţilor Deschise”, la Serviciul de Probaţiune Dolj

0
587

În data de 06.10.2023, în intervalul orar 09:30-1500, Serviciul de Probațiune Dolj organizează evenimentul ”Ziua Porților Deschise”, la sediul din str. Brestei nr.12 (clădirea veche a Tribunalului Dolj). Reprezentanţii mass-media sunt aşteptaţi la ora 09:30 , la sediul instituţiei.

Fiecare grup de vizitatori va avea ocazia ca, pe durata unei ore, să afle informații despre activitatea Serviciului de probațiune, despre rolul probațiunii în punerea în aplicare a măsurilor și sancțiunilor neprivative de libertate  și despre importanța sprijinului societății în reintegrarea socială a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, atât prin intermediul unor prezentări, cât și prin interacțiune directă cu personalul de probațiune. Cu aceeași ocazie, consilierii de probațiune vor oferi posibilitatea vizitării sediului Serviciului de Probațiune Dolj. “Vizitatorii vor fi organizați în grupuri, fiind prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor din comunitate, ai instanţelor de judecată şi penitenciarelor, studenţi, voluntari şi persoane aflate în supraveghere. La intrarea în instituție, fiecare persoană va trebui să prezinte un act de identitate valabil și să se supună controlului efectuat de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Dolj. Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului „Correctional”, implementat de Direcția Națională de Probațiune, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Botoșani, Penitenciarul Târgu Mureș și Penitenciarul Vaslui și cinci entități norvegiene, în perioada 2019 – 2024”, a precizat Armand Afremie, şef al Serviciului de Probaţiune Dolj.