Incendiu lichidat la timp de pompierii doljeni

0
347
Astăzi, în jurul orei 14:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj a intervenit,  cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime şi un echipaj SMURD,  pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 4 din municipiul Craiova, bdul “Dacia”. “La sosirea forţelor la locul  evenimentului incendiul se manifesta la uşa apartamentului,  s-au autoevacuat 15 persoane din scara blocului,  iar echipajele de pompieri au evacuat o persoană. Nu au fost semnalate  victime. Bărbatul evacuat de pompieri a suferit un atac de panică, a fost evaluat de paramedici şi a refuzat transportul la o unitate medicală. Incendiul a fost lichidat”, a precizat Tania Vîlceanu , purtător de cuvânt al ISU Dolj.