Turcia: Erdogan – fragilizat fizic şi politic?

0
3668

Marţi seara, în plin interviu, acordat unui post de televiziune, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan (69 ani), şi-a întrerupt răspunsurile sub pretextul unei „gripe intestinale” (virus sau criză cardiacă?) revenind după circa 15 minute, dar momentul a suscitat destule comentarii, deloc simpatice, în presa europeană. Cu numai trei săptămâni înaintea dificilelor alegeri prezidenţiale programate la 14 mai a.c.. Ieri 27 aprilie a.c. a inaugurat prima centrală nucleară a ţării (Akkuyu) în care Rosatom (societate rusă) deţine 100% din capital. Costul proiectului de construcţie al CNE s-a ridicat la 22 miliarde dolari. Centrala este prevăzută cu 4 blocuri energetice şi are o putere instalată de 1200 MW fiecare. Deja, membrii comunităţii turce din Germania (circa 3 milioane) au început să voteze, estimându-se un vot strâns, cu valoare de test pentru Recep Tayyip Erdogan. Sondajele nu sunt deloc îmbucurătoare pentru actualul lider de la Ankara, care se vede depăşit de liderul opoziţiei unite (un bloc eterogen format din 6 partide), Kemal Kilicdaroglu, ceea ce îl face pe Erdogan să-şi radicalizeze discursul în problematica internaţională. De-a lungul a două decenii a flotat, cu abilitate, între SUA, de-o parte, Rusia şi China de altă parte, partidul său AKP fiind prezentat ca salvatorul naţiunii turce. Adversarul său este prezentat ca un yankeu. După lovitura de stat, de la 15 iulie 2016, când l-a acuzat pe Fethullah Gulen, un cleric islamist, fost aliat, care acum trăieşte în SUA, şi după ce Ankara a construit un gazoduct cu Rusia şi a cumpărat arme, Recep Tayyip Erdogan n-a mai plăcut Occidentului. Ambasadorul american Jeffrey Flake, un republican de şcoală veche, fost amic al lui John McCain, apropiat acum de Joe Biden, a avut, de dată recentă, câteva schimburi de replici cu miniştrii din guvernul de la Istanbul. Considerat un tribun desăvârşit, Recep Tayyip Erdogan aşteaptă un al treilea mandat, dar analiştii îl plasează într-o poziţie neconvenabilă, din cauza mai multor motive: criza economică, inflaţia galopantă, derivă autoritară, gestionarea criticată a seismului de la 6 februarie a.c. soldat oficial cu 50.000 de morţi. Popularitatea sa a scăzut după 2020, după ce în 2018 câştigase alegerile prezidenţiale cu 52%. În prezent n-ar fi credicat decât cu 40-42% din sufragii, la primul tur. Cu perspectiva aderării la UE în 15 ani, Turcia a beneficiat de multe investiţii străine. Venitul pe cap de locuitor a săltat de la 3.000 de dolari în 2002 la 12.000 de dolari în 2012, dar a scăzut ulterior la circa 9.000 de dolari. Deprecierea lirei turceşti a fost accentuată şi în termeni de inflaţie Turcia nu stă deloc bine. În plan regional Turcia este mai redutabilă decât toţi vecinii: Siria – evident, Irak, Iran, Grecia. Dar ţara apare, în opinia analiştilor europeni, ca o sursă de probleme şi nu ca o soluţie a lor. Este adevărat, Erdogan a mediat între Ucraina şi Rusia, dar deşi a condamnat ocupaţia rusă face comerţ cu Rusia, iar poziţia în NATO rămâne ambivalentă. Refuză să accepte aderarea Suediei la NATO. Relaţia cu UE este totalmente îngheţată. Cum însă a numit toţi judecătorii Înaltului Consiliu Electoral lucrurile rămân complicate, mai exact bănuitoare. Toate partidele de opoziţie s-au mobilizat şi au obţinut observatori în cel puţin 160.000 de birouri de vot din cele 192.000 existente în toată ţara. Se estimează că Ankara ar putea trimite mesaje pozitive UE, în cazul schimbării regimului. Aderarea Suediei la NATO n-ar rămâne blocată şi s-ar anula probabil cumpărarea de rachete S-400 ruseşti, sursa conflictului cu SUA. Pentru prima dată, în 20 de ani, Recep Tayyip Erdogan se confruntă cu o coaliţie unică a opoziţiei, formată din 6 partide „Alianţa Naţiunii”, „masa celor 6”, la alegerile din 14 mai a.c.. La 74 de ani, adversarul său Kemal Kilicdaroglu, economist de profesie, prezentat ca anti-Erdogan, şeful principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), social-democrat, cu o carieră politică începută în 2002, fost înalt funcţionar public în ministerul Finanţelor, deputat de Istanbul, este serios luat în seamă. CHP a fost fondat în 1923 de părintele Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk şi în 2019 a dat primarii marilor oraşe, între care Istanbul şi Ankara. Nominalizarea lui ar putea prezenta un avantaj electoral, constând în captarea voturilor kurzilor. Nu mai puţin de 110 persoane ar fi fost arestate, în cadrul unei operaţiuni antiteroriste vizând PKK în 25 de provincii ale ţării. Cu toate acestea Recep Tayyip Erdogan rămâne o piatră tare, greu de învins.