„Uniți în diversitate” sau multiculturalism…. în acțiune

0
1012

            Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a găzduit  ieri, 26 aprilie 2023, Conferința Internațională „Uniți în diversitate”, organizată de Liceul “Voltaire” la care au participat invitați de prestigiu din ţară și străinătate.

Începând cu luna Noiembrie 2021, Liceul “Voltaire” derulează proiectul de parteneriat finanțat prin Programul Erasmus +, “Le multiculturalisme, un outil d’intégration des jeunes dans la vie sociale, politique et économique des pays européens”. Desfășurându-se pe o perioadă de 18 luni și având ca parteneri instituții de învățământ din Pasvalys, Lituania și din Monte Abrão, Portugalia, proiectul răspunde la necesitatea ca elevii să-și cunoască atât patrimoniul cultural propriu, cât și pe cel al țărilor europene partenere, conturându-le tinerilor sentimentul de apartenență la comunitatea europeană și dezvoltându-le, totodată, gradul de conștientizare socială, gândirea ecologică, dar și competențe de organizare, de cooperare, de comunicare și lingvistice.

  “Liceul ,,Voltaire”, în parteneriat cu Biblioteca Judeteana Dolj Alexandru Si Aristia Aman şi Muzeul Cărții și Exilului Românesc : Conferința internațională- ,,Uniți în diversitate” cu reprezentanți ai comunităților poloneze, macedonene, albaneze, ai  Partidei Romilor Dolj Partida, ai comunității de evrei alături de profesori din Lituania şi Portugalia. Ințelegerea culturilor înseamnă mai mult decât aprecierea diferențelor, înseamnă a deschide calea către o lume nouă în care să fim bine împreună. Putem spune despre sufletul românesc , deschis şi primitor  că este un mozaic de culturi în evantaiul căror adaugăm astăzi alte două culori, Lituania şi Portugalia” : prof.dr Loredana Popi, directorul Liceului Internațional Voltaire.

În perioada 24-28 Aprilie se desfășoară cea de-a treia și ultima mobilitate din cadrul acestui proiect, ce va fi găzduită de Liceul Voltaire. Programul celor 5 zile de mobilitate va îngloba activități diverse: workshop-uri, concursuri, activități culturale și educative, simpozion internațional: “Noi abordări educaționale prin proiectele Erasmus+”, ateliere menite să distrugă barierele culturale sau lingvistice și să contribuie la dezvoltarea dinamicii abilităților de grup.

  În cadrul Conferinței internaționale “Uniți în diversitate”, ce a fost găzduită de Casa Dianu, viitorul sediu al Muzeul Cărții și Exilului Românesc, organizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”, Consiliul Județean Dolj, tinerii au avut ocazia să asiste la multiculturalism…. în acțiune. Acestora li s-a “predat” lecția toleranței și a conviețuirii de către reprezentanți de seamă ai comunităților de polonezi, albanezi, evrei, maghiari sau romi din Craiova, care le-au vorbit rând pe rând despre identitatea minorităților pe care le reprezintă, despre importanța celebrării diversității și despre cum ne putem dezbate diferențele, fără a ne fractura comunitățile.

Prof. Ramune Maziliauskiene – Pasvalio a prezentat un material despre “Minoritățile naționale din Lituania”, iar prof. Maria Jacinto, alături de prof. Helena Neto au vorbit despre “Minoritățíle naționale din Portugalia”

De exemplu, Magdalena Filary, lector de limba polonă la Universitatea din Craiova a prezentat “Activitatea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză din Craiova”. A vorbit despre obiceiurile și tradițile poloneze, despre colaborarea dintre polonezi și români, despre cele mai frumoase proiecte făcute în parteneriat cu Universitatea din Craiova.

              Prof. Elena Pîrvulescu, membru al Asociației Macedonenilor din România a vorbit despre Macedonia și macedonenii din România.

      Izabela Tiberiade, reprezentanta comunității rome le-a vorbit tinerilor din sală, despre “Educația prin cultură”.

        Drd Ene Ionuț-Cristian, Facultatea de Științe Sociale, Universitatea din Craiova, a prezentat tema, “Implicarea socială și conservarea identității etnice la nivelul tinerilor din comunitatea albaneză din România”.

        Prof.dr.ing Mircea Ardeleanu, reprezentantul comunității evreiești din Craiova a prezentat tradițiile și sărbătorile iudaice. Tot ieri s-a vorbit și despre minoritățile naționale din Lituania și Portugalia.