Handbalistele tricolore s-au calificat la Mondiale

0
526

Naţionala de handbal feminin a României rămâne singura echipă calificată la toate turneele finale de Campionat Mondial, după ce s-a calificat şi la ediţia a 26-a, programată anul acesta. În returul barajului de calificare, tricolorele au învins, la Paredes, reprezentativa Portugaliei, scor 28-24 (13-8), după ce în prima manşă, la Piteşti, câştigaseră cu 35-20. Ostase 5 goluri, Pintea 4, Laslo 4 au fost principalele marcatoare pentru România, în retur.

Celelalte echipe europene calificate din play-off sunt Ucraina, Cehia, Germania, Slovenia, Croaţia, Serbia, Ungaria, Polonia, Spania. Campionatul Mondial va avea loc în Danemarca, Suedia şi Norvegia, între 29 noiembrie – 17 decembrie, cu 32 de echipe naţionale la start.