Poliţiştii români au depistat 420 de persoane urmărite prin Sistemul Informatic Schengen

0
504

Săptămâna trecută, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 645 de persoane, 57 de autovehicule și 38 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Astfel, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 420 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 21 de mandate europene de arestare, fiind depistate 106 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 161 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 8 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 33 de documente, au fost găsite 49 de autovehicule și 3 plăcuțe de înmatriculare, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 225 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 32 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 23 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 29 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 10 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 8 autovehicule și 5 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.