Comitetul Olimpic Internaţional s-a declarat în favoarea reintegrării sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale sub bannere neutre şi cu titlul individual, cu condiţia să nu fi susţinut public războiul din Ucraina şi a nu se afla sub contract cu armata rusă sau serviciile de securitate. Comisia executivă a CIO va decide eventuala participare la JO 2024, deşi Ucraina, Polonia şi ţările baltice ameninţă cu boicotarea în cazul prezenţei ruse, a precizat Thomas Bach în cursul unei conferinţe de presă. CIO, după 4 luni de consultări a lăsat federaţiilor internaţionale şi organizatorilor competiţiei responsabilitatea invitării sau nu a sportivilor ruşi şi belaruşi la JO de la Paris (26 iulie – 10 august 2024). Şi totuşi preşedintele CIO a apărat proiectul reintegrării sportivilor ruşi şi belaruşi sub bannere neutre, afirmând în deschiderea reuniunii comisarilor executivi ai CIO la Lausanne (Elveţia): „participarea atleţilor cu paşaport rus şi belarus în competiţiile internaţionale funcţionează”. El a estimat că “politica nu interferează cu competiţiile sportive şi CIO nu este în măsură să ofere soluţii care să placă la toată lumea”.