Boala sărăciei ameninţătoare pentru judeţul Dolj

1
456

Tuberculoza sau boala sărăciei, aşa cum este supranumită, ucide anual sute de români, chiar dacă în ultima perioadă s-au înregistrat progrese terapeutice semnificative, iar numărul de îmbolnăviri pare să fie în scădere. În opinia medicilor, reponsabilitatea pentru această situaţie o poartă în egală măsură sistemul sanitar, neputincios în faţa birocraţiei şi a lipsei banilor, dar şi pacienţii care de multe ori renunţă la tratamentul prescris.

Tuberculoza continuă să fie o problemă de sănătate publică mai ales în regiunile în care populaţia suferă de sărăcie, iar Doljul nu face excepţie de la această regulă. Chiar dacă numărul de îmbolnăviri a mai scăzut în ultimii ani, judeţul se plaseză între primele în ceea ce priveşte răspândirea TBC. În 2010 s-au înregistrat 1.067 de cazuri noi şi recidive de TBC, incidenţa fiind de 141 de bolnavi la suta de mii de locuitori, în scădere faţă de anul 2009 când această rată a fost de 143 de pacienţi la suta de mii de locuitori.

Boala este una vindecabilă în condiţiile în care se respectă tratamentul, însă, un motiv de îngrijorare în ultimul timp îl reprezintă creşterea numărului de îmbolnăviri în rândul tinerilor şi adolescenţilor. În judeţul Dolj după spusele specialiştilor cele mai afectate zone de tuberculoză sunt Lipov, Cerăt, Bârca şi Sadova. „Tuberculoza este o boală gravă, dar din fericire poate fi vindecată dacă tratamentul este administrat corect şi la timp. Boala apare acolo unde sărăcia este stăpână, iar Doljul este un astfel de judeţ. Tuberculoza rămâne o problemă de sănătate publică, chiar dacă tendinţa este de scădere atât la noi în judeţ cât şi la nivel naţional”, a declarat dr. Cornel Miu, coordonator judeţean al Programul Naţional de Supraveghere şi Control al Tuberculozei.

Nepăsarea şi birocraţia cresc costurile tratamentului

Potrivit medicilor, un tratament complet împotriva tuberculozei, desfăşurat sub supraveghere medicală, aduce, în mod normal, vindecarea în şase luni de zile. În situaţia în care pacientul abandonează tratamentul şi revine atunci când simptomatologia este mult mai gravă, acesta riscă să nu mai răspundă la medicaţie, adică să dobândească multidrog-rezistenţă. În plus, costurile cresc de zece ori, întrucât medicamentele sunt mai puţin eficiente, mult mai scumpe iar tratamentul poate să dureze şi doi ani. În aceste condiţii, specialiştii spun că pentru bolnavii de tuberculoză care refuză să facă tratamentul ar trebui poate să se introducă o serie de măsuri care să-i oblige să urmeze medicaţia la timp şi în mod corect, adică sub supravegherea medicului.

Pe lângă aceste neajunsuri doctorii, dar mai ales pacienţii se confruntă în ultima perioadă şi cu lipsa medicamentelor. Fie din cauza banilor tot mai puţini care se alocă, fie pentru că birocraţia prelungeşte perioada de achiziţie, o serie de medicamente nu se mai găsesc în farmaciile spitalelor de profil. „Pentru unii pacienţi există pericolul să dezvolte multidrog – rezistenţă. Populaţia trebuie să ştie că tratamentul împotriva tuberculozei este gratuit până la vindecare, trebuie doar voinţă. Vindecăm 10 cazuri noi cu banii pe care îi dăm pe tratamentul unuia cu multidrog-rezistenţă. Educaţia pentru sănătate este foarte importantă în rândul populaţiei pentru a-i conştientiza. În ceea ce priveşte medicamentele, de ieri (n.r. miercuri) ne lipseşte etambutolul. Toată această situaţie este cauzată de birocraţie şi probabil că într-o săptămână sau două problema va fi rezolvată”, a mai precizat dr. Corneliu Miu.

România pe primul loc în Uniunea Europeană

România nu reuşeşte nici în 2011 să scape de primul loc pe care îl ocupă în Uniunea Europeană de mai mulţi ani la incidenţa cazurilor de tuberculoză. Medicii spun că 75% dintre români sunt infectaţi cu bacilul responsabil de TBC fără însă ca, în mod obligatoriu, de-a lungul vieţii să se îmbolnăvească. Totul ţine de respectarea anumitor reguli de bază aşa cum ar fi o alimentaţie sănătoasă, o igienă corespunzătoare şi asigurarea unor condiţii de trai civilizate.

În lume la fiecare 10 secunde un om moare din cauza tuberculozei, iar la fiecare 4 secunde un nou caz este diagnosticat. 80% dintre bolnavi au vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani şi, potrivit studiilor realizate de specialişti, fiecare caz netratat poate infecta 10-15 persoane.

 

1 COMENTARIU

  1. Ajutați-mă să trăiesc!” Acestea ar fi probabil primele cuvinte pe care micuțul Dragoș Bistriceanu le-ar rosti, dacă ar putea să vorbească… Din nefericire 4 diagnostice necruțătoare l-au țintuit pe copilaș la pat. Micuțul suferă de epilepsie focală simptomatică, hemipareză spastică, microcefalie PARTICIPA SI TU LA SALVAREA UNEI VIETI DONIND 2 EURO CU UN SMS LA NR 848 CU SPECIFICAREA PENTRU BISTRICEANU DRAGOS, VA MULTUMIM

Comments are closed.