Fostul cancelar german (2005-2021) Angela Merkel, criticată deopotrivă în SUA şi în propriul partid (CDU) a acordat recent un interviu pentru săptămânatul german „Die Zeit”. Un interviu bizar, confuz şi oarecum menit mai degrabă să demonstreze că Occidentul nu este demn de încredere. În interviul respectiv, Angela Merkel afirma că acordurile de la Minsk, între guvernul ucrainian şi liderii regiunilor din Donbas, din 2014, pe care le-a garantat, alături de Francois Hollande, n-au avut altă menire decât aceea ca partea ucrainiană –Kievul- să câştige timp pentru a-şi ranforsa efectivele militare. O tentativă de a da răgaz Ucrainei. Acordurile de la Minsk erau menite a preveni războiul şi a reintegra Donbasul în Ucraina federalizată. Preşedintele ucrainian Petro Poroşenko n-a avut voinţa şi susţinerea politică necesară pentru respectarea acordurilor menţionate şi evident n-a putut obţine o lege de federalizare în Parlamentul ucrainian. A trenat doar lucrurile. Succesorul său, Volodimir Zelenski, ales cu o largă majoritate, promiţând respectarea Minsk II, a înţeles repede că acordul trebuie blocat pentru totdeauna. Complicată situaţie. Angela Merkel lasă de înţeles că a mutat, pe tabla de şah, aşa cum a crezut de cuvinţă: practic totul era năruit şi nu mai putea face nimic. „Eu cred că lansarea solicitării de aderare la NATO a Ucrainei şi Georgiei, discutată în 2008 (n.r. la Bucureşti) a fost o eroare. Ţările respective nu dispuneau de condiţiile prealabile necesare pentru aşa ceva şi consecinţele unei asemenea decizii nu se întrezăreau a fi liniştitoare”. În culisele summit-ului NATO de la Bucureşti, Angela Merkel şi Condoleezza Rice (şefa diplomaţiei americane) au găsit o formulă, împărtăşită şi de ceilalţi participanţi, cea a amânării sine-die a candidaturilor respective. Să revenim. Acordul de la Minsk cuprindea o serie de concesii pentru republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk, care sub influenţa Rusiei se separaseră de Ucraina. Conflictul se dorea îngheţat, nu deteriorat. Pe de altă parte guvernul de la Bonn, care depindea, în covârşitoare măsură, de gazul rusesc a aprobat Nord Stream 2, un gazoduct care nu mai tranzita Ucraina, deşi Kievul asta dorea, ci Marea Baltică. Angela Merkel mai degrabă greşeşte acum, când afirmă că intenţia sa iniţială cu Minsk II a fost câştigarea de timp pentru înarmarea Ucrainei, ceea ce dă bine în contextul actual, când intenţia iniţială a fost împiedicarea prelungirii confruntărilor militare din Donbas şi instituirea păcii. Argumentul a posteriori „cel al câştigării de timp” este mai degrabă invalid. În 2014, Rusia făcea deja obiectul sancţiunilor severe din partea UE. La conferinţa de presă, care a urmat vizitei din Kîrgîszstan, unde a participat la summit-ul Uniunii economice euroasiatice, Vladimir Putin a spus referindu-se la interviul Angelei Merkel că a crezut serios în cancelarul german, garantul acordului de la Minsk şi acum este decepţionat. „(…)Întotdeauna am pornit de la convingerea că Angela Merkel este sinceră cu noi(…) şi a dorit să se ajungă la o reglementare a situaţiei pe baza propunerilor convenite împreună, în cadrul creării procesului de pace”. Reamintim că anterior, fără a se pune mare preţ pe declaraţia sa, fostul preşedinte ucrainian Petro Poroşenko afirmase că „am semnat dar nu aveam de gând să le duc la îndeplinire”. Ceva-ceva intuise dintr-un început. Cu siguranţă că liderul de la Moscova, în bună relaţie cu fostul cancelar german, a citit tot interviul din „Die Zeit”, pentru a avea tot contextul. Care a fost intenţia fostului cancelar? Greu de înţeles. Angela Merkel s-a dovedit un politician cu greutate, care s-a bucurat de mult respect la nivelul Europei. Afirmând acum că scopul demersului său la Minsk a fost alimentarea Ucrainei cu arme şi pregătirea unor viitoare acţiuni militare, îi dă apă la moară, cum se spune, lui Vladimir Putin, care spunea că „ne-am orientat târziu. Poate că ar fi trebuit să începem operaţiunea militară specială mai devreme”. Încrederea este acum la cota zero şi nu se ştie când se va mai depăşi această cotă.
Domnule Cantar,eu Victor Socolovici , sunt un mos care isi pune tot felul de intrebari si uneori le mai pun si prietenilor mei. Am citit acum cativa ani un articol al lui Steve Sailer, cotat de Wikipedia drept jurnalist de drepata, fascist, supremacist etc, etc.(acum fie vorba intre noi, eu nu am incredere in Wikipedia cum nu am incredere ca sunt capabil sa trec Atlanticul inotand ca sa ajung la Constanta, asta dupa ce am vazut ca in perioada holocaustului covidian Wikipedia a schimbat brusc biografia unor medici contra vaccinerarii cu zeama bordeleza americana! In prezent, Wikipedia , varianta canadiana, ca in fiecare an cerfe donari de bani intre minim 5 dolari si maxim 200 de dolari si chiar mai mult….hmmm! ca sa supravietuiasca!). Deci stimate domn, Sailer zicea cam asa in 11 martie 2017:,, Angela Merkel a lasat sa inttre migranti doar pentru a evita ciocnirile terlevizate la frontiera”! Steve nu a zis cu gura lui personala asta ci acitat un ziar nonfascis, onesc pe carfe englezii si irlandezii il respecta precum juvetii iubesc,,Cuvantul Libertatii“. El il citeaza din ziarul,, Sunday Times“! Apoi citeaza un anume Boris Pancevsky, jurnalist la ,,The times” care scriain 12 martie 2017:,,Angela Merkel era gata sa inchida granita germana pentru sute de mii de migranti si refugiati in momentul crizei migrantilor din septembrie 2015- dar s-a retras pentru ca ciocnirile care rezulta cu politia vor arata rau la televizor”.
Cu scuzele de rigoare pentru inevitabilele greseli de ortografie din prima parte a comentariulului meu, sa revenim la oile noastre sau ale tanticii noastre Angela! Se pare ca un baiat inteligent din topul securitatii nemtesti i-ar fi suflat in urechea drepata a mamei Germania:,, suntem intr-un avion care a ramas fara combustibil si nu stim ce sa facem”!
Matusa Merkel, cativa ani mai tarziu a remarcat faptul ca batrnetea nu mai e un atu in a face mismasuri prin UE . Asa ca a hotarat sa se retraga sa lase locul la ,,alti artisti politici germani sa intre pe scena”!. Se pare ca era convinsa ca nu mai loc in politica pentru ea,dupa ce ministrul sau de interne de atunci (Thomas de Maiziere ar fi pus o intrebare neserioasa: pentru seriozitatea UE , inclusiv a Germanie,i celui mai mare politist al Germaniei , un anume Dieter Romann :,, ce se intampla daca 500 de refugiati cu copii in brate alearga spre politistii de frontiera ?( Imi amintesc de criza mineriadelor oltenesti si de o intrebare a unui jardarm nevinovat pusa raposatului general Velicu: ii batem si pe minerii care doar manifesteaza si nu sunt violenti ?- era o gluma, desigur!). Amaratul asta de jurnalist emglez, Steve Sailer, mai scrie si in 31 0ctombrie 2018:,, capriciul cancelarului german a facut un rau spectaculos ideii Uniunii Europene ca vehicul de promovare a intereselor reciproce a europenilor, acordand prioritate celor non-europeni, in numele …valorilor europene”! Sa se fi referit englezul asta de extrema dreapta la americani ? Ma opresc aici, domnule Cantar! Fiti just, egal si echidistant de toate marsaviile politice ale UE si ale politicienilor romani care ne-au pus gatul sub jugul altora!
Din nou scuze pentru ortografie! Ce sa inteleaga Putin din toata curvaraseala diplomatica a UE? Nimic. Dupa atacul rus asupra unor tinte ucrainene, presa subventionata de guverne si /sau mainstreem a redat declaratia evreului american Anthony Blinken :,, nu i-am incurajat si nici nu am permis ucrainenilor sa loveasca in interiorul Rusiei!”. Alta prresa,care nu e platita de guverne scrie si ea :,, deloc surprinzatoare, negarea lui Blinken nu a ajuns la o repudiere a atacului in sine, la care ne-am fi putut astepta.Mai exact , se pare ca SUA a fost direct implicata, avand in vedere ca atat observatorii NATO cat si cei rusi sustin implicarea satelitilor SUA in dirijarea atacurilor asupra bazelor rusesti”(Asia Times:,,Surse militare:rachetele ucrainene au folodsit indrumarea SUA”! Aici, in mintea mea, mama Germania Merkel, a fost filozoafa: ,, de ce sa mai raman eu in politica cand un conflict care degenereaza,va distruge planeta?”. Sa ma iertati domnule Cantar pentru comparatiile opiniilor din ,,Cuvantul Libertatii” si al altor jurnale de mainstreem sau interzise!
Comments are closed.