Cupa Mondială: O zi neagră pentru Argentina!

0
415

Arabia Saudită – Argentina (2-1), pe stadionul Lusail din Doha (88.012 spectatori) este prima mare surpriză la actuala ediţie a Campionatului Mondial de fotbal din Qatar. O surpriză comparabilă cu altele, de la ediţiile precedente: Coreea de Nord – Italia 1-0 (1966), SUA – Anglia 1-0 (1950), Algeria – RFG 2-1 (1982), Senegal – Franţa 1-0 (2002), Camerun – Argentina 1-0 (1990). La 32 de ani, după seismul din Italia, unde în partida inaugurală Camerunul învingea Argentina (1-0) istoria se repetă. Campioana Americii de Sud, neînvinsă de 3 ani, pornea ca favorită certă (a şi condus cu 1-0 prin golul lui Lionel Messi din penalty) dar după 36 de meciuri fără înfrângere s-a văzut învinsă de Arabia Saudită, o formaţie condusă de francezul Herve Renard care la precedenta ediţie a condus echipa Marocului. Prin această înfrângere albi-celeştii ratează ocazia de a intra în istorie prin longevitatea invincibilităţii. Într-un fel imită Italia (2018-2021), fără înfrângere, absentă, din nou la un Campionat Mondial. Se caută explicaţii dar ele nu vin fiindcă fotbalul cochetează şi cu marile surprize. În ultimul meci pregătitor, Arabia Saudită cedase (0-1) în faţa Croaţiei, şi dăduse un avertisment. Oricum, ieri am aflat de Saleh Khalid Javie Al-Shehri şi Salem Mohammed Al-Dawsari, autorii golurilor echipei saudite. Argentinienilor le-au fost refuzate două goluri de VAR (27, 35) dar echipa condusă de Lionel Scaloni, prezentă pentru a 13-a oară la un Campionat Mondial, nu s-a mai regăsit în repriza secundă. Arabia Saudită a creat senzaţie la Ryad, şi ar trebui revăzut comentariul celor de la Al Jazera în extaz fără margini. Fundaşul saudit Yasir Gharsan Al-Shahrani scos pe targă în prelungiri, în urma unei ciocniri cu propriul portar, a fost trimis în Germania pentru operaţie, de prinţul moştenitor Ben Salmane.