Institutul Român de Educaţie a Adulţilor (IREA) va derula în luna noiembrie, în liceele din Timişoara, proiectul „Stop Cyber-Bullying”, prin care îi va ajuta pe adolescenţi să identifice mai bine fenomenul bullying şi va pregăti studenţi voluntari ai Universităţii de Vest Timişoara (UVT) pentru a desfăşura activităţi de prevenire a acestui fenomen, transmite Agerpres, preluată de edupedu.ro.
FOTO: Monkey Business Images/Dreamstime.com
Proiectul „Stop Cyber-Bullying” este finanţat de municipalitatea Timişoara, prin Centrul de Proiecte. Preşedinta IREA, Ana-Simona Negomireanu, a declarat, într-un comunicat de presă , remis, luni, Agerpres, că intervenţia pe care o propune acest proiect are două dimensiuni. „O primă dimensiune este de a face cunoscute efectele fenomenului de bullying, atât fizic cât mai ales cel din mediile online, în rândul elevilor din Timişoara, precum şi de a-i motiva pe elevi să devină agenţi de prevenţie a acestui fenomen. A doua dimensiune constă în a pregăti tineri studenţi voluntari cu un set de instrumente de intervenţie educaţională cu care să adreseze acest fenomen în liceele vizate. În luna octombrie, tinerii studenţi din cadrul Departamentului de Ştiinţele Educaţiei de la UVT au fost instruiţi în tematica voluntariatului şi implicării lor în abordarea fenomenului de bullying în cadrul mai multor întâlniri de lucru, fiind dezvoltat şi un manual al voluntarului. În luna noiembrie, alături de lucrătorii de tineret de la IREA, studenţii vor merge în licee din Timişoara unde vor realiza un transfer de informaţii legate de modul în care trebuie abordate astfel de comportamente în mediul şcolar, se va discuta şi modul în care poate fi prevenit acest fenomen nociv pentru dezvoltarea lor emoţională”, spune Ana-Simona Negomireanu. Aproape 73% dintre copii sunt victime ale fenomenului de bullying în şcolile din România, conform unui studiu sociologic realizat la nivel naţional de Asociaţia Telefonului Copilului. Acest fenomen este deja extins şi în mediul online, cunoscut sub numele de cyber-bullying, căpătând dimensiuni îngrijorătoare în contextul pandemic.