Băsescu participă la Consiliul European de primăvară

0
445
Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Bruxelles, unde a participat ieri, şi urmează să ia parte azi, la reuniunea Consiliului European de primăvară, pe a cărui agendă figurează ca principale subiecte problematica europeană, evoluţiile din vecinătatea sudică a Uniunii Europene şi recentele evenimente din Japonia. Şefii de stat şi de guvern vor adopta la Consiliul European de primăvară un pachet global de măsuri pentru consolidarea guvernării economice în Uniune şi a stabilităţii zonei euro. Printre elementele principale ale pachetului economic se numără adoptarea deciziei privind instituirea mecanismului financiar european de stabilitate şi iniţiativa privind instituirea Pactului pentru euro, în vederea creşterii competitivităţii UE.  În ceea ce priveşte vecinătatea sudică a Uniunii, Consiliul European va discuta măsurile concrete de sprijin pentru statele din regiune. De asemenea, şefii de stat şi de guvern vor aborda impactul evenimentelor din Japonia, în special cu privire la securitatea nucleară.  Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri seara, într-un interviu pentru Realitatea TV, că merge la Consiliul European cu „câteva îngrijorări” legate de situaţia economică din UE, amintind în context faptul că Portugalia are probleme majore şi că Irlanda trebuie, probabil, să împrumute din nou bani.  „Marea Britanie şi-a revizuit prognoza de creştere: de la 2,2 % la 1,7 şi vă mai spun un lucru: testul de stres făcut la băncile europene arată că statele membre trebuie să bage repede 250 de miliarde de euro în bănci. Dacă am reuşi să fim responsabili să înţelegem că, deşi noi ne-am făcut treaba, aşa cum am putut, şi că avem nevoie de responsabilitate în perioada următoare pentru că, deşi părea că a trecut criza, se pare că încă avem mari probleme în UE. Ce se întâmplă în zona euro cu Grecia, Portugalia, Irlanda să nu credeţi că nu ne afectează”, a susţinut preşedintele.