În vara anului 1992, mai exact în luna august, în districtul Lichtenhagen din Rostock, Germania au avut loc revolte xenofobe, rasiste am putea spune, extrem de violente, care au lăsat urme adânci de mâhnire și îngrijorare chiar și astăzi. Mai mult, sunt chiar considerate a fi cele mai grave atacuri impotriva unui alt grup etnic, social din Germania postbelică, fiind îndreptate împotriva solicitanților de azil și a lucrătorilor contractați vietnamezi. În timpul revoltelor au fost aruncate pietre și cocktailuri Molotov, iar pompierii au fost obstrucționați să-și facă datoria. Iar polițiștii au avut o atitudine pasivă, retrăgându-se ușăr de la fața locului, lăsând victimele la voia întâmplării, în mâna extremiștilor violenți. Această scenă extrem, întipărită în mințile multora, a avut loc în fata așa-numitei „Sonnenblumenhaus“ (Casa Floarea Soarelui), unde trăiau muncitorii vietnamezi. Clădirea găzduia totodată, și „Recepția centrală pentru solicitanții de azil“ (ZAST) din nord-estul Germaniei. În acest context, anul acesta, la finele lunii august, Președintele federal Frank-Walter Steinmeier a fost invitat la Rostock cu ocazia comemorării revoltelor rasiste din districtul Lichtenhagen de acum 30 de ani. Alături de președintele federal au mai fost prezenți, Manuela Schwesig (SPD), ministru-președinte al landului Mecklenburg – Pomerania Inferioară; Reem Alabali Radovan, ministru la Cancelaria Federală, Alabali-Radovan (SPD), Comisarul Guvernului Federal pentru Migrație și Refugiați și nu în ultimul rând, primarul orasului Rostock. Evenimentul s-a dorit a fi unul de înaltă ținută, iar la el a luat parte și Izabela Tiberiade, o tânără de etnie rromă, absolventă a Universității Malmo din Suedia, care și-a aprofundat studiile în zona drepturilor omului, cu care am stat de vorbă în cadrul unui amplu interviu.
Grupurile Neo naziste au mărșăluit în fața Casei Floarea Soarelui din Rostock-Lichtenhagen, aruncând cocktail-uri Molotov prin ferestre. Ferestrele s-au spart, oamenii au început să țipe, copiii să plângă, iar vecinii să aplaude. Poliția nu a intervenit. A venit, a văzut și a plecat. În 1992, orașul de pe coasta Mării Baltice a devenit într-o zi de august, final de august, un loc de teroare . De fapt au fost patru zile de teroare 22-26 august 1992.
R : Luna trecută s-au împlinit treizeci de ani de la acest pogrom, care este unul dintre cele mai definitorii cazuri de violență rasistă din perioada post-reunifiicării Germaniei și a avut loc un moment solemn. Ai fost și tu invitată acolo, dar nu în calitate de simplu invitat, ci invitatul de onoare. Dacă ai putea să ne spui mai exact ce a avut loc la Rostock-Lichtenhagen.
Izabela Tiberiade : La Rostock-Lichtenhagen am fost invitată pentru a lua parte la ceremonia de comemorare, anul acesta fiind pentru prima dată când comunitatea de romi, din țara noastră a avut reprezentare. Inviația oficială am primit-o din partea Primariei Rostock și al Președintelui Federal Frank Walter Steinmeier. Se știe foarte clar că ura atacanților de extremă drepta a fost direct adresata romilor care solicitau azil. Este pentru prima dată când poziția romilor asupra evenimentelor din acea vreme este luată serios în considerare. Totodată, este pentru prima dată când ne revendicăm dreptul de a schimba narrativa, care încâ ne afectează imaginea .
R : Așa cum bine se știe, la începutul anilor 1990, sute de romi au fugit din România în Germania și au solicitat acolo azil. Mai exact au solicitat azil la centrul central de primire din Rostock-Lichtenhagen. Numărul celor care au solicitat azil a depășit la un moment dat numărul camerelor disponibile și atunci, romii s-au așezat afară, în fața centrului, într-o zonă rezidențială. Atacurile rasiste au început într-o zi de sâmbătă, 22 august. Deși sunt jurnalistă, trebuie să recunosc, la acea vreme, o parte din mass-media a ajutat la propagarea urii față de romi, ceea ce a alimentat revoltele. Cred că așa s-au derulat acțiunile….
I.T : Da, așa s-au desfășurat evenimentele… Mai mult, chiar cu o zi înainte de începerea pogromului, ziarul Ostsee Zeitung a citat tineri localnici spunând că ar putea trăi bine cu vietnamezii, dar nu cu romii, de care ar fi vrut să scape. Atacurile au continuat timp de câateva zile, iar rromii au suportat în Germania același tratament de care fugiseră din România comunistă. De asta cred că acum am putea să ne organizăm și să înțelegem mult mai bine mecanismele rasismului și cum acesta favorizează migrația forțată a romilor.
R : Să mergem puțin pe șirul evenimentelor din 1992, ca să înțeleagă foarte bine cititorii noștri ce s-a întâmplat acolo. Așadar, după pogrom, locuitorilor din blocurile vecine li s-a oferit cazare fără chirie pentru o lună. Victimele, pe de altă parte, nu primesc niciun ajutor – și nicio compensație. Dimpotrivă: mai întâi sunt distribuiți în adăposturi de urgență din toată țara, apoi cererile de azil le sunt respinse. Dreptul la azil se diminueaza ca rezultat al Legii Fundamentale adoptate după atacuri….Astăzi, totuși, vedem un început de colaborare, despre care aș vrea să ne vorbești tu. Și să ne spui și care e rolul tău în acest process de reabilitare.
I.T : În primul rând, legătura cu autoritățile germane, cu mișcarea civică, cu mass media și implicit cu victimele din România, o păstrez eu, iar toate aceste demersuri le realizez prin intermediul organizației tatălui meu, unul dintre cei mai respectabili rromi din Craiova, Romeo Tiberiade. Totodată, am avut ocazia de a lungul anilor să lucrez pentru inițitiva europeană pentru comemorarea genocidului Romilor (Roma Holocaust Remembrance), într-un parteneriat solid cu Documentation and Cultural Centre of German Sinti and Roma, din Hiedelberg. Inițiativa se numește Dikh he na bister (Dikh He Na Bister – Dikh He Na Bister (2august.eu). Iar această inițiativă a constitutit fundamentul care a stat la baza deciziei Parlamentului European. Astfel, prin această decizie, ziua de 2 August s-a declarat a fi Ziua Europeană pentru Comemorarea Holocaustului Rom (15 aprilie2015) European Roma Holocaust Memorial Day.
R : Cât este de greu pentru tine să vorbești de momentul 22-26 august 1992 și ce vrei să faci mai departe ?. Ce întrebări ar trebui să ne punem vizavi de moment Rostock și cum te raportezi tu la aceste întrebări ?
I.T : Cum ne-au marcat atacurile de la Rostock-Lichtenhagen? De ce a trebuit să emigrăm în Germania ca să solicităm azil? Ce consecințe are asupra noastră, astăzi, faptul că am trecut prin aceste întâmplări oribile, care se repet de a lungul anilor? Ce credem că este important pentru noi după atât de mult în care nimeni nu a întrebat nimic ? Ce s-a schimbat de atunci și până acum în viața comunității rrome din țara noastră ?…. Pentru mine, aceste întrebări vin natural, nu mă suprind și asta pentru eu am studiat și acum aprofundez drepturile omului, și am înțeles imediat că este nevoie de un parteneriat puternic între instituțiile statului german și instituțiile statului român pentru ca aceste momente să fie marcate și recunoscute ca fiind atacuri la adresa romilor. Am avut așadar ocazia să colaborez cu multe organizații international care au ca obiect de activitate apărarea drepturilor omului.
R : Putem să vorbim astăzi, în Mileniul III, de rasism, de segregare, când vine vorba despre romi ?
I .T : La noi da….din păcate. Romii au parte de acțiuni rasiste, de inegalități de șanse la educație și constatăm și un proces de segregare. Sunt școli unde părinții elevilor români solicită conducerii să nu înscrie în școala respectivă copii rromi. Ar trebui să ne întrebăm de ce aceste generații, după 30 de ani de la pogrom, aleg în continuare să solicute azil pe continentul american. Este crucial pentru procesul de vindecare pe care romii l-au început cu pași mărunți, vindecare după ani de nerecunoaștere a sclaviei, a genocidului din Al Doilea Război Mondial, a sistemului de segregare, asimilare și discriminare din perioada comunistă.
R : Legat de momentul Rostock 1992, ce ai făcut tu în concret ?
I.T : În primul rând, i-am contactat pe cei care au trăit momentele și am stat de vorbă cu fiecare în parte. Mărturiile lor au fost prezentate în fața mai multor organizații din Rostock, au fost trimise inclusiv la Primăria de acolo. Astfel, a fost posibil pentru prima dată, după 30 de ani de la atacurile respective, să-i reprezint pe romi și să vorbesc liber la Rostock, în Germania, despre anti-rasism și anti-fascism. Am avut discuții punctuale cu reprezentanții Primăriei Rostock, le-am explicat cât este de important pentru noi să fim prezenți în toate acțiunile îndreptate împotriva rasismului și al grupărilor neo-fasciste, deoarece viața romilor a continuat după Rostock-Lichtenhagen. Dar cu mențiunea că rănile trecutului nu au fost niciodată vindecate, romii nu au scăpat de discriminarea rasială, prezentă în fiecare aspect al vieții lor. În cele din urmă, Rostock-Lichtenhagen este doar o un episod dintr-un șir constant de discriminare, inegalitate și nedrepatate. Chiar și astăzi, romii trăiesc adesea în sărăcie și sunt refuzați în cafenele, sau orice insituție a statului.
R : Cum s-a desfășurat evenimentul de anul acesta de la Rostock ?
I.T : A fost un moment destul de emoționant pentru că delegația noastră care s-a deplasat până în fața Casei Floarea Soarelui. Au fost prezenți următorii : doamna Nguyen Do Thinh( reprezentatul vietnamezilor), care a reușit să scape atunci ca prin urechile acului, Romani Rose, președintele Consiliului Central al Germaniei Sinti și Romilor și nu în ultimul rând, președintele federal Frank-Walter Steinmeier. Vreau să spun de la început că domnul Frank-Walter Steinmeier tratează victimele cu respect și a fost foarte mulțumit de prezența mea, fiind un pas spre o mai bună comunicare și colaborare, pentru o schimbare. Președintele Frank-Walter Steinmeier mi-a oferit mulțumiri pentru eforturile mele de a crea o cale spre vindecarea celor afectați. După comemorare, ne-am adunat în sala mare a Primăriei unde președintele Steinmeier a vorbit despre responsabilitatea politică pentru pogrom. Apoi am fost eu invitată și reprezentantul comunității vietnameze. Președintele Steinmeier a ascultat cu mare atentie toată prezentarea făcută de mine, la fel și restul invitaților. A fost prima oară când și noi, rromi, ne-am spus punctul de vedere.
R : Ce urmează după această întâlnire. Unde vrei să duci demersul ?
I.T : Aceasta tradiție a urii rasiste pe care o resimtim crunt, determină fiecare decizie de viață – direct sau indirect. Tinerii noștrii, încă nu au access la educație iar mulți aleg să solicite azil în alte părți ale lumii, iar migrația forțată este un subiect pe care România trebuie să-l ia în considerare. Și la Rostock am subliniat gravitatea rasismului, cât de dificilă este această amintire pentru părinții mei și romii din communitatea mea. Mi-am dat seama cât de mare este responsabilitatea mea de a oferi comunității mele un sprijin, o voce care până acum nu a răzbit în cancelariile europene . Discutiile noastre au fost și în jurul unei colaborări pe termen lung, a unei colaborări vitoare, și am lansat inclusive invitația pentru o vizită în municipiul Craiova.
Foto : sursa ALLEGRA SCHNEIDER
