Rădoi, despre evoluţia Craiovei: “Neputinţă”

1
487

După unul dintre cele mai slabe meciuri ale Universităţii Craiova din ultimii ani, pierdut cu 1-0 la Mediaş, cu Hermannstadt, antrenorul Ştiinţei, Mirel Rădoi, a declarat:

”Dacă ar fi să caracterizez într-un singur cuvânt meciul nostru: neputinţă! Nu ştiu dacă a fost lipsă totală de atitudine, e clar că cei de la Hermannstadt ne-au dat o lecţie importantă în seară asta. În prima repriză, n-am avut posesie. Nu am făcut prea multe lucruri pentru a merita nici măcar un punct. Suntem nemulţumiţi de felul cum am arătat în seara asta. Ocupăm primul loc la pase greşite, cu peste 80%. Prefer să pierd cu un scor mai mare, dar să realizăm ceva. Putem mult mai mult, dar şi adversarul a jucat pe acelaşi teren şi nu a dat atâtea pase în aut sau la adversar. Dacă ceva a lipsit în ultimii ani la această echipă, a fost constanţa. Un duş rece, să ne trezim, un lucru pozitiv. Aş vrea puţin mai mult curaj, dar probabil că trebuie să vină şi de la mine, să le dau soluţii. Ar fi uşor să-i găsesc doar pe ei vinovaţi şi nu e aşa. Vinovatul principal în seara asta sunt eu! Nu-mi convine, dar totul pleacă de la mine. Au fost câteva ocazii, dar mai mult pe fondul valorii individuale, nu pe ce am pregătit. Se pare că nu am fost destul de concentrat şi nu am reuşit să le transmis băieţilor”.

De cealaltă parte, Marius Măldărăşanu a declarat:

”Este cea mai frumoasă victorie, ţinând cont de adversarul pe care l-am avut. Nu le-am spus băieţilor, dar mi-a fost teamă de meciul ăsta. Mulţi nu ştiu. Am făcut doar un antrenament între meciul cu FCSB şi meciul cu Universitatea Craiova. Ştie toată lumea situaţia, i-am înţeles pe băieţi. Ştiu cum gândea lumea dacă pierdeam ’Acum s-au dat banii şi nu mai vor să joace’. Mă bucur, sper să ne autodepăşim şi asta au făcut. Am avut o echipă puternică. Îmi pare rău pentru Mirel, i-am urat baftă în continuare. Efortul a fost foarte mare, iar pe final m-am temut că nu vom rezista la ritmul jocului”, a afirmat Măldărăşanu.

1 COMENTARIU

Comments are closed.