Cu mai puţin de trei luni, până la inaugurarea CM de fotbal din Qatar, recent (14 august) circulaţia a fost blocată, în Doha, de protestul angajaţilor imigranţi, veniţi din Bangladesh, Pakistan, Nepal, India, să construiască hoteluri, care reclamau neprimirea salariilor de 7 luni. Nu era prima manifestare de acest fel, deşi poliţia a operat arestări şi expulzări din ţară, pe motivul că astfel de „perturbări” contravin securităţii publice. Indignarea europenilor la nerespectarea drepturilor omului ş.a.m.d., în ultimii ani, a fost marginală. Ca să folosim un eufemism. Deşi Amnesty International a opinat, repetat, că zilierii sunt trataţi ca vitele, solicitând FIFA să intervină. The Guardian scria, în urmă cu ceva timp, că un muncitor nepalez moare la fiecare două zile pe şantierele stadioanelor din Qatar. Dar sunt alte raţiuni superioare care prevalează. În decembrie anul trecut, Emmanuel Macron s-a aflat în Golf (Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită – clienţi ai industriei de armament francez) şi la Doha s-a întâlnit cu şeicul Tamin Ben Hamad Al-Thani, interlocutor valabil. La 20 martie a.c. ministrul german al Economiei şi Climatului, ecologistul Robert Habeck, se înclina cu deferenţă, potrivit uzanţelor, în faţa şeicului qatarian, Tamin Ben Hamad Al-Thani. Motivul vizitei? Procurarea de gaz lichefiat (GNL) susceptibil a înlocui gazul rusesc. În Germania, imaginea respectivă n-a surprins, întrucât reflecta o consecinţă a seismului provocat în Europa de războiul din Ucraina şi sancţiunile occidentale impuse Moscovei. În gestionarea crizei ucrainiene, analiştii opinează că Bruxelles-ul a comis cel puţin două imprudenţe: prima, reducerea precipitată a dependenţei de gazul (45% la începutul anului) şi petrolul (27%) rusesc, fără a dispune de soluţii de substituire, de o fiabilitate şi un cost echivalent. De la 8 martie a.c., Comisia Europeană a lansat planul REPowerEU vizând „eliminarea dependenţei de combustibilul fosil rusesc” până în 2027 şi, concomitent, reducerea cu două treimi a aprovizionării cu gaz rusesc până la finele anului. Ce ne-a comunicat, evident cu duioşia care o defineşte, Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene? Mai multe lucruri… consolatoare. „Noi vrem să construim lumea de mâine, ţinând cont de democraţiile cu care împărtăşim aceleaşi idei” citând trei democraţii… exemplare: Azerbaidjanul, Egiptul şi Qatarul. Înduioşător. Numai că dacă SUA nu dispun de capacităţi de export suficiente, pentru a înlocui gazul rusesc, Qatarul –extrem de „frecventabil”- are contracte până în 2026 cu Asia, iar Egiptul exportă producţia, precumpănitor în China şi Turcia. Diferendul algero-marocan a condus la închiderea gazoductului Maghreb – Europa (GME), încât Africa de Nord nu garantează soluţia. Algerul, unde Macron se află într-o vizită de trei zile, începută ieri, refuză orice mediere. S-au împlinit anul acesta 60 de ani de la semnarea acordului de la Evian, privind independenţa ţării, dar în centrul discuţiilor se află gazul algerian de care, între beneficiari se află Italia, prin gazoductul Transmed. Parisul a redus la jumătate vizele anuale acordate algerienilor, pentru a face presiuni în readmisia resortisanţilor expulzaţi din Franţa. Situaţie complicată. Potrivit datelor Refinitiv Eikon, din 22 august, Turcia, ţară membră NATO, şi-a dublat importurile de petrol rusesc, de la 98.000 de barili pe zi, anul trecut, la 200.000 barili pe zi, în acest an. Deşi Erdogan a condamnat invazia rusă în Ucraina, el joacă –şi aparent o face bine- cartea diplomaţiei urmărindu-şi interesele economice. A acceptat inclusiv plata în ruble. Asfixierea economică a Rusiei, în dorinţa de a părăsi Ucraina, se năruie. Fiindcă după 6 luni de război nimic nu mai e cum se anticipa. Nici victoria clară a Rusiei, nici înfundarea economiei ei, sub apăsătoarele sancţiuni europene şi americane, nici extensia pe alte fronturi. Un război de uzură cu un preţ exorbitant, „pentru libertate şi valori”, cum spunea Emmanuel Macron. Despre Qatar, o ţară excesiv de bogată, nu putem spune decât că este, deocamdată, şi una din învingătoarele războiului din Ucraina. Adică i se poate trece cu vederea orice.
