Raportul prezintă măsurile de asigurare a respectării legislației pe care Comisia le-a luat în 2021 pentru a garanta protecția drepturilor și a libertăților cetățenilor și ale întreprinderilor din UE. Astăzi, Comisia a publicat, de asemenea, pachetul periodic de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Deciziile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ar trebui privite în contextul mai larg al activității Comisiei de a apăra drepturile, libertățile fundamentale și statul de drept în cadrul Uniunii. La începutul acestei săptămâni, Comisia a prezentat cel de al treilea raport anual , analizând principalele tendințe și evoluții la nivelul UE. Ca mecanism preventiv, raportul atrage atenția asupra provocărilor legate de statul de drept și, pentru prima dată în acest an, oferă statelor membre recomandări specifice. În ceea ce privește aspectele legate de statul de drept, care, în cele din urmă, adâncesc și constituie o încălcare a legislației UE, Comisia poate recurge la proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Deși au un caracter diferit, atât Raportul privind statul de drept, cât și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor reprezintă elemente importante ale setului de instrumente al UE privind statul de drept.
Pachetul de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor
Pachetul de astăzi pune un accent deosebit pe respectarea drepturilor fundamentale, a valorilor și a statului de drept în UE. Comisia face următorul pas în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Poloniei privind supremația dreptului UE subminată de Curtea Constituțională a Poloniei. De asemenea, Comisia trimite Ungaria în fața Curții pentru (i) discriminarea persoanelor LGBTIQ și (ii) pentru restricționarea libertății mass-mediei și a drepturilor Klubrádió de a utiliza spectrul de frecvențe radio. În același timp, Comisia își continuă acțiunile în justiție împotriva a 15 state membre pentru a proteja „avertizorii de integritate”, persoanele care raportează încălcări ale dreptului UE. Pentru a se asigura că datele cu caracter personal ale cetățenilor UE sunt protejate la cele mai înalte standarde în întreaga Uniune, Comisia trimite un aviz motivat Sloveniei pentru neîndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD).