Ostrovean recalcitrant, trimis să se “calmeze” după gratii

0
362

Un tânăr din comuna Ostroveni i-a băgat în sperieţi atât pe membrii familiei sale, cât şi pe vecini, la sfârşitul săptămânii trecute. Bărbatul, cu un cuţit în mână, şi-a ameninţat rudele, apoi a ieşit în stradă înjurându-i pe vecinii care i-au cerut să se potolească. Când au apărut poliţiştii, acesta a încercat să scape, susţinând că se va automutila. Nu i-a impresionat însă pe oamenii legii, care l-au încătuşat şi l-au dus la sediu, de unde a ajuns în arest.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, vineri după-amiază, un bărbat din comuna Ostroveni a sunat pe 112 pentru a sesiza faptul că vecinul său, Ionică Negoiţă, de 29 de ani, se manifestă violent şi ameninţă că se taie. “În temeiul sesizării, la faţa locului s-a deplasat un agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Bechet, care i-a solicitat bărbatului să înceteze comportamentul agresiv pe care-l exercita faţă de membrii propriei familii şi a vecinilor săi, împrejurare în care acesta a început să întrebuinţeze cuvinte insultătoare şi gesturi ameninţătoare la adresa lucrătorului de poliţie. Prin comportamentul manifestat, bărbatul a indus o stare de temere şi indignare în rândul persoanelor care au asistat la eveniment”, a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Dacă a văzut că nu se înţelege cu bărbatul, poliţistul l-a încătuşat şi la dus la sediul unităţii pentru cercetări.

În cauză a fost începută urmărirea penală împotriva lui Ionică Negoiţă pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi sfidarea organelor judiciare, fiind reţinut pentru o perioadă de 24 ore. Sâmbătă, acesta a fost prezentat Judecătoriei Craiova, instanţă care a emis pe numele inculpatului mandat de arestare preventivă pentru 29 zile.