Reghecampf: “E important ca echipa să termine sezonul cu capul sus”

0
632

În barajul pentru calificarea în turul doi preliminar al Conference League, Universitatea Craiova întâlneşte FC Botoşani, vineri, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Laurenţiu Reghecampf spune că este ilogic ca echipa de pe locul 3 să dea baraj cu cea de pe locul 8, dar dacă că jucătorii săi vor fi motivaţi la ora meciului. 

„Mi-e greu să vorbesc despre acest meci şi despre această prevedere de regulament, dar ne supunem şi încercăm să ne câştigăm dreptul de a juca în Conference League, deşi nu înţeleg sensul acestui meci. Cei de la Botoşani vor veni motivaţi, e normal, este o echipă care n-a reuşit să se califice în play-off. Jucăm acasă, în faţa fanilor, jucătorii sunt motivaţi, sper să facem un meci bun şi să terminăm sezonul cu o calificare în cupele europene. Suntem pregătiţi, nu vrem să avem conflicte cu fanii, dar este posibil orice, va trebui să intrăm pe teren motivaţi şi să câştigăm, indiferent că va fi în 90 de minute sau după prelungiri sau penalty-uri. Trebuie să-i fac pe băieţi să înţeleagă că meciul este foarte important, deşi ei au muncit un an şi au terminat pe locul 3. Nu avem probleme de lot, în afara lui Bancu, suspendat. Jucătorii care pleacă de la Craiova au o motivaţie în plus şi vor să demonstreze că meritau să rămână, aşa este şi Mihai Roman, un atacant bun, spermotivat, care nu trebuie lăsat să aibă spaţii să se desfăşoare, dar nu numai el este periculos din echipa Botoşaniului. Mihai Roman era greu să fi marcat tot atâtea goluri la noi câte a dat la Botoşani, fiindcă la noi mai erau Koljic, Markovic şi Ivan cu care ar fi concurat. Botoşani este o echipă care încearcă să joace fotbal, are fundaşi masivi, trebuie să fim atenţi la faze fixe, în faţă au jucători cu viteză, tehnici, dar şi pe Mihai Roman, un atacant bun. Presiunea e pe noi, fiindcă noi avem de pierdut. Sunt sigur că Horaţiu Feşnic va fi la nivelul meciului, nu va avea probleme, are experienţă mare. Ştiam că vom ajunge să jucăm acest baraj dacă nu terminăm pe primele 2 locuri sau nu luăm Cupa. Este un meci crucial, decisiv, sper să avem limpezime, claritate la finalizare. Pentru mine este important ca echipa să termine cu capul sus, să joace la anul în Conference League. Nu văd logica acestui baraj, între o echipă care a jucat în play-off şi a terminat pe locul 3 şi să joci un meci de o asemenea manieră” a spus tehnicianul Craiovei.

 Laurenţiu Reghecampf s-a enervat când a fost întrebat dacă o victorie cu Botoşani ar spăla ruşinea acestui sezon al Universităţii Craiova. „Reghe” consideră că elevii săi au făcut un campionat foarte bun, ţinând cont că echipa nu a avut parte de un buget precum al primelor două clasate şi a îmtâmpinat şi anumite probleme de lot pe parcursul stagiunii.

„Ruşine a fost numai că nu ne-am calificat cu Sepsi, în campionat ne-am prezentat foarte bine, mai ales în play-off, ne-am bătut cu echipe care au avut mult peste ce am avut noi în anumite perioade. La un moment aveam cinci jucători de la echipa a doua la antrenament. Nu este un sezon reuşit, dar nu se poate numi o ruşine că am terminat pe locul 3. Chiar patronul Mihai Rotaru v-a spus că au fost făcute greşeli. Jucătorii trebuie felicitaţi” a spus Reghecampf.