Scandal, soldat cu cătuşe, la Daneţi

0
685

La data de 18 mai a.c., polițiștii Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 47 și 20 de ani, din comuna Daneți, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urmă cu o zi,  în jurul orei 17.00, polițiștii Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au fost sesizați , de un bărbat, de 52 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la un magazin alimentar, doi bărbați l-ar fi agresat fizic și i-ar fi spart geamurile de la autoturism. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Practic, cei doi bărbați, de 47 și 20 de ani, sunt bănuiți că, în urma unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe bărbatul de 52 de ani, iar prin folosirea unor obiecte contondente, i-ar fi spart geamurile de la autoturism, fiind tulburată ordinea și liniștea publică. În urma cercetărilor efectuate și a materialului probator administrat, polițiștii Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au dispus reținerea celor doi bărbați, pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea luării unei măsuri preventive.