Franţa, 313 bande la 1 ianuarie 2012

0
325
Claude Gueant

Potrivit unei evaluări a poliţiei şi jandarmeriei, destul de contestată, Franţa conta pe 313 bande organizate la 1 ianuarie 2012. Acestea s-au înfruntat în nu mai puţin de 331 de reprize anul trecut. Prin termenul de „bandă” analiştii ministerului de Interne francez înţeleg „un grup de minimum 3 persoane, în care structura poate varia, incluzând cel puţin un nucleu stabil de membri, ei înşişi fiind consideraţi de membrii ocazionali ca o bandă. Prezenţa regulată a grupului, mai mult sau mai puţin organizat, capabil de acţiuni violente pentru controlul cartierului lor şi frondarea serviciului de poliţie, este un fapt recunoscut şi observat de forţele de securitate”. De altfel, ministrul de Interne, Claude Gueant, a propus premierului Francois Fillon crearea unei misiuni inter-ministeriale de luptă contra bandelor (MILB), după cum indică „Le Figaro” în numărul său de ieri. Evaluarea pentru anul 2011 arată o scădere faţă de anul precedent, când 607 bande şi 401 confruntări între ele au fost recenzate pe teritoriul francez. În 2011 au fost constatate şase decese după acute decontări, contra şapte în 2010, şi 252 de răniţi înregistraţi, faţă de 196 în 2010. Cvasi-totalitatea confruntărilor au avut loc pe drumurile publice (71,3%) şi participanţii au utilizat arme în 74,3% cazuri, faţă de 63,8% în 2010. Evaluarea este apoi descompusă pe departamente, cele pariziene fiind cele mai afectate, deşi fapte de aceeaşi natură au fost constatate şi în provincie. Numărul de 313 bande în activitate pe teritoriul ţării rezultă dintr-o notă confidenţială a subdirecţiei de Informaţii Generale a Direcţiei Centrale de Securitate Publică. Se consideră, însă, că „bandele” sunt noul cal de bătaie al lui Claude Gueant, într-un moment de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale. Motiv pentru care ministrului de Interne i se reproşează că amestecă totul. Adică nu se face distincţie clară între atentatele la proprietate, la integritatea fizică şi infracţiunile economice şi financiare. Faptele de delicvenţă şi criminalitate sunt mai mici în 2011 ca în 2003. Şi, în fine, la o interpretare sociologică statistica ar arăta altfel. Clar este însă un lucru: şi poliţia şi jandarmeria franceză au problemele lor, încât alerta este permanentă. Lupta împotriva bandelor organizate nu este sezonieră, ci tot timpul anului.