În noaptea de 16/17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția străzilor “Henry Ford” şi ” Preciziei”, din Craiova, a avut loc un accident rutier. A fost şi o victimă, iar unul dintre conducătorii auto se afla sub influenţa alcoolului.
FOTO: infotrafic craiova/dolj
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Malu Mare, pe strada “Henry Ford”, din Craiova, a acroșat un autoturism condus în aceeași direcție de mers, pe banda a doua, de un bărbat de 31 de ani, din Bratovoești. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 44 de ani, a fost proiectat în sensul giratoriu de la intersecția străzilor “Henry Ford” şi “Preciziei”, ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, un bărbat de 44 de ani, pasager pe bancheta din spate în autoturismul condus de cel din Malu Mare, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 44 de ani, și un rezultat negativ în cazul celuilalt conducător auto. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal , sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de Parchet competentă.