Reacţiile alb-albaştrilor, după eşecul cu 3-1 de la Voluntari:
”Explicații ar fi multe. În primul rând am făcut trei cadouri. Un autogol, golul doi, nu rămânem până la capăt cu omul, iar golul 3, la fel, pasă greșită la mijlocul terenului. Atitudinea, mult sub așteptările mele. Trebuia să facem altceva, dar se întâmplă. Sper să trecem peste acest meci slab pe care l-am făcut. A trebuit să facem schimbări ofensive pentru că aveam jucători ofensivi pe bancă și cred că repriza a doua a fost mult mai bună decât prima. Trebuia să jucăm mult mai simplu. Trebuie să analizăm bine și sper ca jucătorii care au făcut un meci mai slab să se uite din nou și să înțeleagă că fiecare meci trebuie tratat serios. Nu cred că a existat o relaxare, dar e dificil să joci împotriva unei echipe care se apără cu tot colectivul, dar ăsta e jocul lor, știam acest lucru. Dar e greu să revii când îți dai autogol. Egalăm, 1-1, o fază fixă, nu stăm până la capăt cu omul, 2-1, după care o pasă greșită și 3-1. Jucătorii noștri știau ce-i așteaptă. Nu am spus că ne gândim la locul 1, ci vrem să câștigăm fiecare partidă și să luăm cât mai multe puncte”, a spus Laurențiu Reghecampf.
”Ne-am bătut singuri în această seară. La 1-1 puteam să revenim la conducere pe tabelă și era altfel. Cei de la Voluntari au făcut un meci foarte bun. Constantin Budescu a făcut un meci foarte bun, a prins o seară foarte bună. S-a văzut: când el joacă bine și echipa joacă bine. Jocul nostru a suferit, nu ne-am creat foarte multe ocazii şi de asta s-a ajuns la înfrângerea noastră. Au jucat mult mai bine ei şi cred că şi-au dorit mult mai mult. Acum vine pauza naţionalei, revin și cei accidentați și vom fi mult mai buni”, a declarat Nicușor Bancu.
”Am marcat, dar din păcate am pierdut. Nu mi-am putut ajuta echipa. Noi am încercat, ne-am creat ocazii, am tras la poartă, dar din puținele greșelile făcute au profitat și au marcat. Păcat, dar trebuie să ținem capul sus. Suntem pozitivi, cu o atmosferă bună și o să revenim. Nu cred că ne-am relaxat. Păcat pentru greșeli, dar se mai întâmplă. Nu cred că Budescu a făcut diferența. Toată echipa de la Voluntari a jucat foarte bine. Am pierdut un meci, dar ne vom antrena și vom reveni mai puternici”, a declarat și Gustavo.