Într-un fel, ceea ce se întâmplă momentan, de fapt de mai multe luni, era previzibil încă din… 2008, când la summit-ul NATO de la Bucureşti s-a decis in-extremis doar o amânare sine-die a discuţiei despre integrarea Ucrainei şi Georgiei în NATO, graţie aranjamentului de culise al cancelarului german Angela Merkel, cu secretarul american de stat Condoleezza Rice. Tot atunci, când nu se prefigura realipirea Crimeei la Federaţia rusă, Vladimir Putin ameninţa că o eventuală inserţie a Ucrainei în NATO se va face fără Donbas, unde se află în prezent republicile autoproclamate Donetk şi Lugansk şi fără Crimeea. Puţini au fost cei care au luat în seamă această ameninţare, deoarece toţi urmăreau contradicţiile care mocneau între Moscova şi Tbilisi. Erau „alte vremuri”, fiindcă Federaţia rusă oferise ajutor armatei americane să pună piciorul în Afghanistat şi relaţia personală a lui George W. Bush cu Vladimir Putin părea a oferi premizele reinserării Rusiei în jocul internaţional. S-a ajuns în cele din urmă, unde ne aflăm, într-un joc de şah –la ruşi sport naţional- în care Vladimir Putin care ştie alfabetul şahului, şi dacă nu îl ştie are consilieri, vrea ca în manualele de diplomaţie să se vorbească de „apărarea Putin”, a cărei formulare teoretică ar suna cam aşa, conform istoricului şi antropologului francez Emmanuel Todd: „Cum să obţii în contextul unei scăderi a puterii răsturnarea alianţelor?”. Până unde va merge totuşi Vladimir Putin care neagă repetat intenţia atacării imediate a Ucrainei, deşi are deja deplasaţi peste 100.000 de militari cu copleşitoare tehnică de luptă aferentă, la graniţele Ucrainei, dar este angajat într-o tensiune neliniştitoare cu SUA şi aliaţii săi occidentali? Vladimir Putin poate avea dreptate când aduce în discuţie statutul Crimeei, peninsulă repoziţionată administrativ de Nikita Hrusciov în 1954, deşi V. I. Stalin se opusese unor demersuri anterioare, Ucrainei, dar nu mai are dreptate când omite că în 1994 prin memorandumul de la Budapesta, Rusia s-a angajat să respecte şi garanteze integritatea teritorială a Ucrainei, în schimbul renunţării de către Kiev la stocurile de arme nucleare aflate pe teritoriul ţării. 20 de ani mai târziu realipea Crimeea şi declanşa războiul din Donbas, unde 600.000 de locuitori posedă acum paşaport rusesc. Rusia vrea să trateze faţă în faţă preferenţial cu SUA, într-un format care consideră că o avantajează. Administraţia Biden n-are nici un interes să intervină în apărarea Ucrainei, fiindcă interesele sale strategice nu sunt în cauză. Ele bat mai departe. În schimb, obiectivul cheie al lui Vladimir Putin este împiedicarea Ucrainei de a intra în NATO, deşi pare deja membru de facto. În ultima discuţie cu Joe Biden, Vladimir Putin a readus în discuţie nerespectarea acordurilor de la Minsk de către autorităţile de la Kiev. Ţinând cont de prevederile doctrinare ale Ucrainei, care stipulează recuperarea prin forţă a Crimeei, admiterea ipotetică în NATO este sortită celor mai periculoase consecinţe, inclusiv o confruntare militară între Rusia şi Alianţă, în virtutea articolului 5 din tratatul de la Washington. După anumiţi analişti, vizată mai este şi stoparea progresului democratic al Ucrainei, naţiune soră şi rusofonă pe care Putin o consideră parte integrantă a sferei de influenţă rusă. Cât priveşte „progresul democratic” al Ucrainei, unde fostul preşedinte Petro Poroşenko este acuzat de fapte de corupţie de succesorul său, iar drepturile minorităţilor sunt încă temă de discuţie, nu prea sunt mari speranţe. Din acest punct de vedere Ucraina nu e un coşmar pentru Putin. Aderarea la NATO, după realipirea Crimeei la Federaţia rusă, a devenit însă o aspiraţie a majorităţii ucrainiene, în rândul unei populaţii de 43 milioane de locuitori. Chestiunea neutralităţii Ucrainei –„finlandizarea”-, devenită o temă de dezbatere între experţi, n-ar putea fi aprobată, în nici un caz de Rada. Situaţia este neliniştitoare. Sunt create condiţii prealabile ale unor acţiuni agresive în estul Ucrainei, unde Rusia susţine de 8 ani pe separatiştii înarmaţi. Lista ţărilor care au cerut resortisanţilor lor să părăsească Ucraina s-a mărit, în ultimele zile, încât până şi preşedintele Volodimir Zelenski considera declaraţiile americane ca alarmiste. Canada şi-a transferat ambasada de la Kiev la Lvov. În fine, SUA afirmă că invazia rusă ar putea interveni în orice moment, în timp ce Vladimir Putin califică drept „speculaţii provocatoare” acuzaţiile privind un astfel de eveniment. Pe fondul unor intense eforturi diplomatice, Kremlinul denunţă isteria americană şi Joe Biden îl ameninţă pe Putin cu repercursiuni severe şi rapide, de natură economică. Referirea se îndreaptă şi către gazoductul Nord Stream II. În cursul discuţiei de sâmbătă, după cea de luni, cu Emmanuel Macron, Vladimir Putin a reiterat masivele livrări de armament Ucrainei, estimând crearea de condiţii prealabile a unor acţiuni agresive a forţelor ucrainiene în estul ţării. În zilele următoare la Moscova se va deplasa şi cancelarul Olaf Scholz, care în tandem cu Emmanuel Macron poate avea, se anticipează, capacitatea de a influenţa orice decizie a lui Vladimir Putin.
