IPJ Dolj, trei zile pe „cod roşu”

0
1248

Ultimul nivel al capacităţii operaţionale –un fel de cod roşu- la nivelul IPJ Dolj înseamnă antrenarea tuturor structurilor de poliţie într-o misiune complicată. Se decretează numai în cazuri excepţionale. Mai exact, rareori. De data aceasta, ceea ce a provocat un asemenea demers, asumat de comisarul-şef Laurenţiu Dumitrescu, adjunctul şefului IPJ Dolj, era evadarea din arestul instituţiei a condamnatului Andrei Sorin Cruţan (23 ani) care executa o pedeapsă de 3 ani la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi fusese adus pentru audierea într-o altă cauză, de fapt o tâlhărie soldată cu crimă, comisă cu nişte ani în urmă, pentru care procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj mai aşteaptă acum doar expertiza genetică de la Institutul naţional de criminalistică din Bucureşti. Evadarea, produsă joi 18 noiembrie, orele 18.00, din aşa numita „cameră de plimbare” este uimitoare, în opinia comisarului-şef Laurenţiu Dumitrescu, aflat de puţine zile la comanda interimară a instituţiei, pentru a treia oară într-un interval de circa doi ani. Laurenţiu Dumitrescu, cum spuneam, inspectorul-şef adjunct al IPJ Dolj, cu o bună stăpânire a oricărei stări de spirit, nu face un triumf din faptul că fugarul a fost prins după căutări şi investigaţii de proporţii, la intersecţia DJ 552 cu DJ 552A la circa 15-20 de kilometri de Craiova pe un teren agricol în extravilanul localităţii Bucovăţ. Spune doar că evenimentul, intens mediatizat, nu trebuia să se întâmple. Nu invocă nici măcar „ceasul rău”. Nu e mai puţin adevărat că locul prin care s-a strecurat evadatul nu permitea decât cel mult ieşirea… unei pisici. Fireşte o neglijenţă de serviciu tot a existat. Efective sporite de poliţişti doljeni, repetăm mobilizarea a fost totală, dar şi de jandarmi de la Brigada Mobilă, au „periat” Craiova, Filiaşiul şi au vegheat şi controlat zi şi noapte nu puţine vehicule la ieşirile din judeţ pe toate arterele de circulaţie. O informaţie răzleaţă bine folosită a condus la capturarea fugarului care n-a opus nici o rezistenţă. Îşi schimbase doar vestimentaţia, în sensul că un pulovăr purtat pe sub hanorac, îl îmbrăcase acum peste acesta. Imaginea îi apăruse la posturile de televiziune, dar şi în restul media online. Se îndrepta spre Unirea, de unde era de loc? Greu de spus, însă nu e exclus. Oricum era dezorientat. Figură senină, mereu sobră, Laurenţiu Dumitrescu găseşte cuvinte potrivite de apreciere la adresa celor care timp de trei zile n-au cunoscut odihna, n-au pus geană pe geană cum se spune. Au avut de reparat o superficialitate de neimaginat din partea celor care gestionează arestul IPJ Dolj, în a cărui custodie se afla Andrei Sorin Cruţan. Cartoful fierbinte l-a ţinut în mâini, însă, comisarul-şef Laurenţiu Dumitrescu, aflat cum spuneam la comanda IPJ Dolj, până n-a mai simţit nici o transpiraţie. A scos-o bine la capăt, într-un fel, şi nu îşi asumă nici un merit aparte, deşi a condus întreaga operaţiune de căutare probând o uimitoare rezistenţă fizică şi mentală, intuiţie şi har de poliţist cu vocaţie. Cazul Andrei Sorin Cruţan n-a fost deloc unul banal, între altele, el devoalând multe lucruri, stări de fapt, care au nevoie de corecţie rapidă. Laurenţiu Dumitrescu a demonstrat însă că e un poliţist de excepţie, cu anduranţă şi fler, disponibilitate şi tact. Fireşte, repetăm, n-a fost singur, şi toţi cei „anonimi”, implicaţi în complexa misiune, merită, pentru strădania lor, respectul de circumstanţă.