Premier League: Manchester United de nerecunoscut

0
432

Disputat pe Old Trafford (73.086 spectatori) derby-ul oraşului Manchester a fost adjudecat de „cetăţeni” (2-0) prin golurile realizate de Eric Baily (min. 7 – autogol) şi Bernardo Silva (min. 45). De la un capăt la altul partida a fost controlată cu autoritate de oamenii lui Pep Guardiola şi doar intervenţiile salvatoare ale portarului De Gea au evitat naufragiul. Cu Raphael Varane accidentat, Paul Pogba suspendat, A. Martial rezervă, Jadon Sancho şi M. Rashford intraţi pe parcurs, Manchester United a aşteptat „inspiraţia” de la Cristiano Ronaldo. Dar în zadar. Este a 4-a înfrângere în Premier League pentru Manchester United şi ar putea ajunge pe locul 10 în clasament după partidele de astăzi. Victoria din etapa trecută în faţa lui Tottenham a adus o linişte temporară pentru antrenorul Ole Gunnar Solskjaer. Care îşi vede postul ameninţat. Manchester City a avut 753 de pase în cursul partidei. Potrivit site-ului american de finanţare sportivă Spottrack, citat de Daily Mirror, masa salarială la Manchester United, prin aducerea lui Cristiano Ronaldo, Jadon Sancho şi Raphael Varane, a ajuns la 226,6 milioane lire sterline pe an, ceea ce plasează clubul pe primul loc în Premier League, devansând pe Chelsea (162,6 mil. lire) şi Manchester City (143,1 mil. lire). Liverpool se află pe locul 4 cu o cheltuială anuală în prezent de 139,2 mil. lire sterline. Cifrele prezentate de Spottrack sunt estimări bazate pe rapoartele anuale, ajustate în conformitate cu transferurile din vară. Ele nu iau în considerare personalul de coaching şi alte costuri de personal. Alte rezultate: Southampton – Aston Villa 1-0, Chelsea – Burnley 1-1, Crystal Palace – Wolverhampton 2-0, Brentford – Norwich 1-2, Brighton – Newcastle 1-1.