Se asfaltează primii kilometri de pe tronsonul 2 al drumului județean 561A

0
526

Se asfaltează primii kilometri de pe tronsonul 2 al drumului județean 561A, cuprins între Moțăței și limita cu județul Mehedinți. Zilele acestea se toarnă primul strat de asfalt pe porțiunea de la intersecția cu drumul național 56 Craiova-Calafat și până la intrarea în localitatea Moțăței. “Am mers, în această dimineață, pe șantier pentru a discuta cu constructorul despre următoarele etape de lucru. Astfel, pe parcursul lunii noiembrie va continua asfaltarea între Moțăței și Dobridor și pe tronsonul de drum cuprins între Plenița și limita cu județul Mehedinți. De altfel, am solicitat tuturor constructorilor ca, în următoarele săptămâni, să se lucreze în ritm alert pe drumurile cu șantiere deschise, astfel încât acestea să fie practicabile și pregătite pentru iarnă”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile.