Gerul năprasnic a mai făcut o victimă în Dolj

0
340

Valul de frig care a pus din nou stăpânire pe zona de sud a ţării a mai ucis o persoană în Dolj. O femeie în vârstă de 55 de ani, din comuna Poiana Mare, a fost găsită moartă, cauza decesului fiind hipotermia severă. În ultimele zile, gerul a aglomerat şi Urgenţele spitalelor doljene, câteva zeci de persoane având nevoie de îngrijiri medicale după ce au stat prea mult timp în frig.

Mercurul din termometre a scăzut, mai ales pe timpul nopţii, mult sub limita suportabilului, iar efectele temperaturilor glaciare nu au întârziat să apară. Din păcate, în Dolj, gerul a mai făcut o victimă. O femeie în vârstă de 55 de ani, din Poiana Mare, a fost găsită îngheţată în curtea unui vecin. Cel mai probabil a căzut în zăpadă şi a decedat din cauza gerului. Cea care a descoperit trupul neînsufleţit al femeii a fost chiar mama acesteia. Chemaţi de urgenţă, medicii nu au mai putut să facă nimic şi au constatat decesul. „Nu au fost găsite urme de violenţă pe trupul neînsufleţit al femeii. Cadavrul a fost depus însă la morgă pentru efectuarea necropsiei”, a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj

Cazurile sociale, transportate cu ambulanţa

Din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate în ultima perioadă în Dolj, numărul persoanelor fără adăpost şi al celor diagnostiocate cu hipotermie care au fost transportate de ambulanţă şi SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale a crescut considerabil. Numai în această săptămână 29 de persoane, multe dintre ele fără adăpost, au primit îngrijiri medicale şi au fost direcţionate către centrele special amenajate de primării. De altfel, în continuare echipajele de pe ambulanţe, dar şi poliţiştii au bătut în lung şi-n lat oraşul pentru a-i identifica pe oamenii străzii şi pentru a-i transporta în adăposturi.

Şi la Unitatea de Primiri a Urgenţe a Spitalului Judeţean au fost destul de multe cazuri care au necesitat asistenţă medicală. Doctorii au tratat persoane afectate de temperaturile scăzute, însă şi medicii ortopezi au fost suprasolicitaţi în această perioadă. Gheaţa a pus mari probleme pietonilor şi a trimis la spital zeci de craioveni. Cei mai „norocoşi” s-au ales doar cu luxaţii şi entorse, însă au fost şi destule persoane diagnosticate cu fracturi ale membrelor superioare sau inferioare.

La nivel naţional, s-au înregistrat 13 decese în judeţele Alba, Bacău, Braşov, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş şi Mehedinţi – unde două persoane şi-au pierdut viaţa. Bilanţul tragic al deceselor cauzate de hipotermiile severe înregistrat de la avertizarea „cod galben de ger” emisă de meteorologi, şi până în prezent, a ajuns astfel la 57 de victime.

Atenţie la frig!

Cu scopul de a preveni apariţia unor complicaţii provocate de ger, autorităţile sanitare avertizeză populaţia ca în această perioadă cu temperaturi scăzute să respecte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea la frig. În cazul în care este totuşi necesară deplasarea, se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie împotriva frigului: îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată, căciuli şi mănuşi.

Persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, sunt sfătuite să evite, pe cât posibil, deplasările. O atenţie deosebită trebuie acordată şi copiilor. Aceştia nu trebuie lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate. Trebuie evitate călătoriile pe distanţe lungi în maşini fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător. „Mersul pe jos, pe distanţe mici, este de preferat unor staţionări prelungite în asteptarea unui mijloc de transport în comun. Trebuie evitat efortul fizic care suprasolicită organismul şi este necesară o alimentaţie completă adaptată la vârsta şi activitatea zilnică care să fie bazată pe o hrană caldă, cu multe legume şi fructe proaspete ce aduc un aport crescut de vitamine şi minerale, cresc imunitatea şi ne apară de viroze şi infecţii respiratorii”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

De asemenea, pentru bolnavii cronic, medicii recomandă respectarea tratamentului prescris. În caz contrar, există riscul decompensării unor boli grave.