Altă captură de ţigări de contrabandă

0
844

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare au reținut doi bărbați din Satu Mare în timp ce încercau să transporte cu două autovehicule, 98 de baxuri cu țigări, marfă a cărei valoare se ridica la suma de 568.000 lei.

Ieri, 19 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 04.00, colegii noştri au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Tămășeni, județul Satu Mare, două autovehicule care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea mijloacelor de transport, efectuând somațiile legale. La volanul autovehiculelor în cauză, un autoturism și un microbuz, ambele înmatriculate în județul Satu Mare, se aflau doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 39 de ani, ambii domiciliați în județul Satu Mare.

Totodată, în interiorul ambelor autovehicule a fost descoperită o cantitate însemnată de baxuri cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora împreună cu șoferii la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, în cel mai scurt timp, au fost anunțate și autoritățile statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La sediul sectorului, în urma inventarierii celor 98 de baxuri cu țigări descoperite în cele două autovehicule, s-a constatat că acestea conțin 48.540 pachete țigări, cu timbru Duty-Free, în valoare de aproximativ 568.000 lei (115.000 euro).

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

De asemenea, autoturismul și microbuzul au fost indisponibilizate la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.

În continuare, cei doi sătmăreni au fost reținuți pentru 24 de ore, în momentul de față fiind în arestul IPJ Satu Mare, urmând ca azi sa fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.