La nivel mondial, aproximativ 500 de milioane de oameni au ca limbă maternă spaniola. Numărul mare de vorbitori clasează spaniola pe locul doi, după mandarină, în ierarhia limbilor materne. Spaniola este cea mai răspândită dintre limbile neolatine și ocupă poziția a treia în topul celor mai vorbite limbi – după engleză și mandarină.
Ținând cont de aceste fapte, nu e deloc surprinzător că limba spaniolă este atractivă și pentru publicul din România, cu atât mai mult pentru tinerii sau persoanele care, fie lucrează sau locuiesc în Spania, fie consumă produse și programe de origine spaniolă.
Pentru primii, pentru tinerii care vor să deprindă noțiunile esențiale de limbă, cultură și de civilizație spaniole, Spanish Club reprezintă programul gratuit de învățare a limbii spaniole pe care Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” îl organizează anual, de-a lungul sezonului estival.
Spanish Club se adresează elevilor din ciclul școlar gimnazial (clasele V-VIII) ce nu au mai avut contact cu limba spaniolă. Este structurat în opt întâlniri, coordonate de bibliotecara Sofia Lavinia Cercel, și se desfășoară săptămânal, de-a lungul lunilor iulie-august 2021, în cadrul Fun in Summer. Cursul este realizat integral de către bibliotecara coordonatoare.
Înaintea fiecărei întâlniri, elevii primesc prin e-mail informațiile necesare conectării, iar după fiecare întâlnire – suportul de curs (prezentări realizate în Power Point).
Obiectivul general al cursului constă în transmiterea informațiilor și a noțiunilor necesare creării unei baze solide pentru asimilarea durabilă a limbii spaniole. Alături de noțiunile de gramatică și de vocabular, Sofia-Lavinia Cercel insistă pe apropierea elevilor de cultura și de civilizația spaniole. Astfel, în cadrul cursului sunt prezentate informații despre istoria și geografia Spaniei, despre obiceiurile spaniolilor: preferințele gastronomice (ir de tapas), muzică, instrumente muzicale (castaniete) și dans (flamenco), luptele cu tauri (coride), cursa cu tauri și alergători (El Encierro), somnul după masa de prânz (siesta) sau despre diverse sărbători specifice (San Fermín, Las Fallas).
Date fiind metodele interactive de predare, bazate pe comunicare și pe practici educaționale non-formale, cei 21 de elevi înscriși sunt încântați de activitățile cursului, fapt ce rezultă din prezența lor constantă și din implicarea activă de-a lungul întâlnirilor.
„Biblioteca vine constant în întâmpinarea nevoilor comunității”, spune Sofia-Lavinia Cercel, „iar acolo unde nevoile nu sunt încă vizibile, încearcă să le anticipeze”. Prin desfășurarea Spanish Club, bibliotecara pune la dispoziția comunității „experiența dobândită în urma voluntariatului, a studiilor și a numeroaselor cursuri, ateliere sau a conferințelor” la care a luat parte.
Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, Spanish Club se desfășoară pe platforma online Zoom. La finalul întâlnirilor, elevii vor primi diplome de participare.