Ieri, 27 iulie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 45 de ani, din comuna Izvoare, sat Izvoare, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de violență în familie.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că la data de 26 iulie a.c., bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soţia sa, de 44 de ani, în timp ce se aflau la locuința comună. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, fiind emis totodată un ordin de protecție provizoriu. De asemenea, bărbatul în cauză ar mai fi comis alte patru infracţiuni de violenţă în familie, în perioada iulie 2020-iulie 2021, faţă de soţia sa, fapte pentru care femeia şi-a retras plângerea. În urma probatoriului administrat de polițiști, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă . Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală.