Încep înscrierile în învăţământul profesional de stat şi în cel dual

0
534

Astăzi, încep înscrierile pentru admiterea în învăţământul profesional de stat şi la învăţământul dual. În judeţul Dolj, pentru admiterea în clasa a IX-a la învăţământul profesional au fost aprobate 34 de clase ceea ce înseamnă 840 de locuri. Există două etape de înscriere pentru admitere.

Prima etapă de înscriere în învăţământul profesional este în perioada 5-14 iulie. Dosarele se depun fizic dar şi prin poştă sau electronic. Pentru a se realiza o planificare privind accesul personalului în unitatea de învăţământ în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele sau reprezentantul legal trebuie să-şi exprime intenţia de a se prezenta la şcoală telefonic sau prin e-mail în primele zile ale fiecărei etape de înscriere. Cei care transmit documentele online trebuie să trimită şi cartea de identitate şi certificatul de naştere în copie, conform procedurii de admitere. Specializările şi numărul locurilor disponibile pentru învăţământul profesional se găsesc în broşura de admitere pentru clasa a IX-a. Pentru admitere în învăţământul profesional, elevii nu participă la distribuirea computerizată. În Dolj, sunt 22 de şcoli , inclusiv într-o unitate de învăţământ special şi într-o unitate de învăţământ particular.

Învăţământ dual în şase unităţi şcolare

Pentru învăţământul dual, sunt şase licee care au în total 198 de locuri din cele 840 de locuri cât au fost aprobate pentru învăţământul profesional. În acest moment, învăţământ profesional dual există la Liceul Tehnologic „Ştefan Odobleja”, la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, la Liceul Tehnologic Auto, la Liceul de Industrie Alimentară, la Liceul „Matei Basarab” şi la Liceul „Traian Vuia” din Craiova. Pentru admitere la învăţământul profesional codurile se înscriu pe o fişă specială care se eliberează de către şcolile gimnaziale. Elevii care au susţinut evaluarea naţională şi vor să participe şi la reşpartizarea computerizată la liceu trebuie să anuleze, la şcoala de la care provin, fişa pentru învăţământul profesional şi să solicite fişă de înscriere pentru admitere la liceu. Pentru elevii care nu depun cereri în prima etapă există şi cea de a doua etapă în perioada 15-20 iulie. Rezultatele admiterii se afişează pe 20 iulie la sediul unităţilor de învăţământ care au oferta pentru învăţământul profesional de stat/ învăţământul dual.