Modificări în evaluarea personalului didactic

0
700

S-a modificat metodologia privind evaluarea anuală a personalului didactic de predare precum şi a celui auxiliar. Astfel, au fost au fost aduse şi câteva noutăţi, prin Ordinul Ministrului Educaţiei, nr.3189/2021.

Una dintre noutăţi se referă la introducerea în comisia privind stabilirea indicatorilor de performanţă, din cadrul fişelor de autoevaluare/evaluare, a câte unui reprezentant al fiecărei organizaţii sindicale afiliate la federaţiile reprezentative din învăţământul preuniversitar, care au membri în unitatea de învăţământ. “Eronat s-a înţeles că reprezentantul sindicatului face parte din comisia de evaluare a cadrelor didactice. Acesta nu face parte decât dintr-o comisie, care are ca obiect stabilirea indicatorilor de performanţă, cu respectarea strictă a domeniilor şi criteriilor din fişele – cadru, cele care se depun la unitatea de învăţământ în perioada 15 iunie – 15 august. Consiliul Profesoral al fiecărei şcoli trebuie să valideze , cât mai urgent, prin vot majoritar, fişele de autoevaluare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, în baza cărora se stabileşte calificativul anual”, a precizat prof. Nicuşor Cotescu, preşedinte al Sindicatului din Învăţământ “Spiru Haret” Dolj.

Evaluare prin comisie formată din cadre didactice care nu fac parte din CA

Evaluarea activităţii cadrelor didactice se realizează la nivelul instituţiei de învăţământ, de către o comisie de evaluare cu caracter temporar, formată din cadre didactice care nu fac parte din Consiliul de Administraţie al şcolii, la propunerea Consiliului Profesoral, cu aprobarea CA-ului unităţii respective. “Foarte important este faptul că această comisie are în componenţă şi un număr de membri stabiliţi prin procedura proprie a unităţii, în funcţie de particularităţile acesteia, fiind condusă de un responsabil. CA -ul acordă punctajul final de evaluare, pe baza fişei – cadru de evaluare a personalului didactic/didactic auxiliar”, a mai spus Nicuşor Cotescu.