Drepturi pentru profesorii din Dolj, câştigate în instanţă

0
956

Sindicatul Învăţământului “Spiru Haret” din Dolj, care face parte din Federaţia Sindicatelor cu acelaşi nume, a început să câştige în instanţă procesele începute în anul 2020, în ceea ce priveşte Legea – Cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cănform celor precizate de prof.  Nicuşor Cotescu, preşedintele SI “Spiru Haret” Dolj, “Tribunalul Dolj a admis, în parte, acţiunea formulată de noi şi obligă unitatea de învăţământ să calculeze şi să achite membrilor de sindicat diferenţele privind drepturile salariale reprezentând gradaţia de merit şi majorarea pentru diriginte/învăţător, raportate la salariul de bază aflat în plată şi cele efectiv plătite, aferente perioadei 01.01.2019 – 01.04.2021. Aceste sume trebuie să fie actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă şi dobânda legală penalizatoare. Considerăm că ni s-a făcut dreptate, pentru că şi aceste drepturi au fost plafonate la salariul din decembrie 2016, iar Legea salarizării 153/2017 statutează faptul că acestea se raportează la salariul de bază deţinut.Tot pe rolul Tribunalului ne aflăm şi cu alte drepturi salariale, conferite de lege, privind personalul didactic care asigură predarea la simultan, predarea în învăţământul special, dar şi cu solicitarea sporului de stabilitate pentru personalul didactic auxiliar – secretar – şef, contabil – şef”.