Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei județene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de stimulente financiare prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Între măsurile active destinate ocupării se regăsesc măsuri active ce încurajează mobilitatea lucrătorilor prin acordarea unor prime (de instalare şi de încadrare).
Prima de instalare – se va acorda persoanelor înregistrate ca șomeri care se încadrează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de cea în care îşi au domiciliul sau reședința şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia.Prima de instalare se va acorda în două tranșe (50% la data instalării și 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferențiat astfel : 12.500 lei pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reședința; 15.500 lei pentru șomerii carese încadrează în muncă, într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reședința, în situaţia în care sunt însoţiţi de membrii familiei; iar în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi 3.500 lei. Dacă angajatorul sau autoritățile publice locale sau centrale asigură locuință de serviciu sau suportă cheltuielile aferente din fonduri proprii sau fonduri publice, șomerii care se încadrează primesc o primă de instalare de: 3.500 lei pentru situațiile prevăzute în prima şi a treia situaţie, iar pentru cea de-a doua situaţie, vorbim 6.500 lei. Persoanele care au locuința asigurată sau cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator primesc prima de instalare într-o singură tranșă la data instalării. “Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la liberă circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Prima de încadrare se va acorda, lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați care se angajează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reședința.Cuantumul primei de încadrarese calculează în funcție de numărul de kilometri(0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proporțional cu numărul de zile în care își desfășoară efectiv activitatea la angajator. Primele de mobilitate (prima de încadrare și prima de instalare) se acordă șomerilor care au domiciliul/reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședința în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitate(HG 903/2016)”, se precizează într-un comunicat de presă al AJOFM Dolj.