Liga Campionilor: Finala delocalizată la Porto

0
618

UEFA a anunţat, astăzi, că finala Ligii Campionilor, între Manchester City şi Chelsea, prevăzută iniţial la Istanbul, de unde şi anul trecut a fost delocalizată, va avea loc la Porto, pe stadionul „Dragao” la 29 mai a.c.. Schimbarea de loc este consecinţa dificultăţilor insurmontabile pentru suporterii englezi de a se deplasa în Turcia, ţară plasată pe lista roşie pentru Regatul Unit, din raţiuni sanitare, potrivit UEFA. Anterior, UEFA studiase posibilitatea ca finala să fie găzduită de stadionul „Wembley” din Anglia, dar obţinerea derogării necesare din cauza carantinei este imposibilă. Biletele se vor pune în vânzare începând cu data de 24 mai. „Dragao” poate primi mai mut de… 50.000 de spectatori.