Acţiune europeană pentru combaterea braconajului piscicol

0
540

În perioada 4-7 mai a.c., polițiștii au desfășurat, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol. Astfel, au fost verificați 662 de agenți economici (amenajări piscicole și asociații de profil, societăți comerciale, târguri, piețe, oboare etc.).

În urma controalelor, polițiștii au constatat 62 de infracțiuni, dintre care 35 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și 15 prevăzute de Codul Penal. Ca măsuri complementare, au fost confiscate peste 1.210 kilograme de pește din diferite specii și 9,46 kilograme de sturion și alte specii. Pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 278 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 698.000 de lei, dintre care 163 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura. Totodată, au fost confiscate 187 de unelte de pescuit, două ambarcațiuni și material lemnos. În activități, au fost angrenați polițiști de la ordine publică, de la rutieră,  din cadrul structurilor de investigare a infracțiunilor economice, de la transporturi, precum și jandarmi, polițiști de frontieră, inspectori piscicoli din cadrul A.N.P.A, specialiști A.N.S.V.S.A. și inspectori ai A.R.B.D.D. Activitățile pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, a transportului, colectării și comercializării produselor și subproduselor rezultate din activitățile ilegale de pescuit s-au derulat în contextul participării României în cadrul Platformei Multidisciplinare Europene Împotriva Amenințărilor Criminalității (EMPACT), pe prioritatea Environmental Crime – Oparational Action Plan 2.1 – Illegal Fishing. La acțiune, au participat 26 de state membre ale Uniunii Europene, EUROPOL și EFCA.