Numeroase drumuri naţionale închise, inclusiv A1, A2 şi DN2

0
348

Traficul rutier era întrerupt, ieri, pe opt drumuri naţionale, din cauza zăpezii şi a viscolului, iar pe unele tronsoane au fost impuse restricţii pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Totodată, începând de ieri după-amiază, au fost închise  Autostrada Soarelui (A2, in totalitate), şi autostrada A1, Bucureşti-Piteşti (incepand de la km 14, de unde masinile sunt deviate pe centura capitalei), precum şi DN 2 (E 85), pe tronsonul între Buzău şi Urziceni. Cursurile au fost suspendate în 373 de unităţi de învăţământ din 29 de judeţe, iar 60 de trenuri au fost anulate, numărul acestora putând creşte cu fiecare oră.

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), drumurile naţionale închise din cauza condiţiilor meteorologice erau, ieri după-amiază, DN 3 Lehliu-Călăraşi, DN 5 Bucureşti-Giurgiu, DN 65A, sectorul Roşiorii de Vede – Turnu Măgurele, DN 1D (Albeşti Paleologu – Urziceni); DN 22 (Râmnicu Sărat şi Băile-judeţul Buzău); DN 23A (Focşani-Gologanu); DN 23B (Măicăneşti – Ciorăşti, judeţul Vrancea); DN 24D (Bălăbăeşi – Vârlezi, judeşul Galaţi); DN 2C (Costeşti – Padina, judeţul Buzău); DN 2N (Bogza – Dumbrăveni – Jitia ); DN 2R (Jitia – Vintileasca) şi DN 2 (E 85 Buzău-Urziceni). Începând cu ora 13.30, s-a închis traficul şi pe DN 67C Novaci-Rânca (Gorj), între kilometrii 24 şi 34, din cauza viscolului foarte puternic şi a vizibilităţii reduse. Totodată, au fost instituite restricţii pentru vehiculele cu masa totală maximă admisă de peste 7,5 tone pe Autostrada Soarelui, între Lehliu şi Cernavodă, şi pe patru drumuri naţionale: DN 3 Lehliu – Călăraşi, DN 3A Lehliu – Feteşti, DN 22C Cernavodă – Murfatlar şi DN 3 Murfatlar – Constanţa, iar pentru vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 3,5 tone există restricţii pe DN 65A, sectorul Roşiorii de Vede – Buzoieşti.

Şi circulaţia feroviară a fost grav afectată, pe ruta Slobozia Veche – Urziceni traficul fiind închis din cauza viscolului. 60 de trenuri au fost anulate, după cum a informat CNADNR. Unele dintre aceste trenuri circulau pe rutele Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Tulcea, Bucureşti Nord – Galaţi, Galaţi – Urziceni, Urziceni – Slobozia, Medgidia – Tulcea, Medgidia – Negru Vodă şi Urziceni – Ploieşti Sud.

Traficul pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, blocat

Traficul pe Canal Dunăre-Marea Neagră a fost blocat după ce un împingător s-a defectat din cauza gerului, iar alte două convoaie din spatele acestuia au trebuit să aştepte remedierea defecţiunii, navigaţia pe canal desfăşurându-se, în aceste zile, pe un şenal cu o lăţime de circa 20 de metri.

Cursurile au fost suspendate, ieri, la nivel naţional, în 373 de unităţi de învăţământ din 29 de judeţe din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile, după cum a informat Ministerul Educaţiei. Printre cele 29 de judeţe se află Buzăul, cu 84 de unităţi de învăţământ, Alba – 51, Botoşani – 47 , Suceava – 30 şi Constanţa – 26 de unităţi de învăţământ.

Nici pentru oameni nu a fost prea uşor, alte două persoane, din judeţele Tulcea şi Sălaj, decedând, în ultimele 24 de ore, din cauza gerului. Astfel, numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării de ger şi până ieri a ajuns la 24, potrivit  Ministerului Sănătăţii.

Pentru a mai linişti populaţia, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu, a ţinut să precizeze, pentru Mediafax, că timpul de ajungere la caz în urgenţele majore de cod roşu este de doar 10 minute şi 25 de secunde, însă la consultaţiile la domiciliu este de două ore şi 25 de minute. O femeie gravidă a fost transportată, ieri dimineaţă, de la Chilia la Tulcea, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.