Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a avut ieri, o nouă întâlnire a Intergrupului Cer și Spațiu, dedicată managementului traficului spațial. Discuţia s-a axat pe politica spațială, şi în special pe STM (Space Traffic Management). “În primul rând, are loc o creștere rapidă a activității în spațiu. Multe companii private pregătesc lansări ale sateliților într-un ritm fără precedent, ceea ce generează provocări tehnice privind identificarea locurilor sigure de plasare pe orbită, atât față de alți sateliți, cât mai ales pentru a evita coliziunea cu deșeurile spațiale.
În doilea rând, proiectul pilot pe care l-am depus în 2018, ”New Space Traffic Management” începe să fie implementat de către Comisia Europeană, prin DG_DEFIS. Este un moment foarte important pentru mine, deoarece implementarea proiectului meu privind managementul traficului spațial este primul pas în stabilirea unei noi direcții în politica spațială europeană”, susţine deputatul european Marian Jean Marinescu.
Este al doilea proiect pilot referitor la politica spațială pe care îl văd implementat și mă bucur că toți cei implicați în acest domeniu: Comisia Europeană, prin doamna Ekaterini Kavvada- director în cadrul DG DEFIS; industria din domeniu; colegii europarlamentari membri ai intergrupului încep să colaboreze în jurul acestui proiect.
În urma acestui dialog au rezultat câteva concluzii. Pe de o parte, Marian Jean Marinescu susţine că creșterea activității din spațiu atât guvernamentale, cât și la nivel privat impune crearea unui sistem de gestionare a lansării sateliților pe orbită; iar pe de altă parte, deșeurile spațiale sunt o amenințare reală, dacă ne gândim că din cei 5.000 sateliți lansați, doar 2.000 sunt funcționali, ceilalți 3.000 sunt în faza de dezintegrare și pun în mare pericol atât investiția în sateliții lansați, cât și capacitatea noastră de a menține serviciile care se bazează pe datele transmise de sateliți; este absolut necesar să avem cât mai repede cu putință un sistem de management al traficului spațial. “Sunt 3 elemente de care trebuie să ținem cont în crearea acestui sistem: capabilitățile tehnice, cadrul legal și cooperarea internațională.Sunt convins că în viitorul foarte apropiat spațiul va deveni extrem de important și din păcate, Uniunea nu face suficient de mult și de repede pentru a putea ține pasul cu noua realitate și pentru a-și securiza statutul de putere spațială”, a mai spus Marian Jean Marinescu.