O nouă acțiune de identificare a celor certați cu legea și cu bunul sim

0
758

În urma patrulărilor de rutină de marți, 6 aprilie 2021, polițiștii locali craioveni au depistat pe str. Ialomița din cartierul Făcăi un cetățean în timp ce arunca pe domeniul public, dintr-o roabă, mai multe gunoaie. Acestuia i-a fost confiscată roaba și a fost amendat de polițiștii locali cu 1.500 lei, conform Regulamentului de gospodărire a municipiului, aprobat prin hotărârea de Consiliu Local nr. 107/2021. De asemenea, cetățeanul va suporta contravaloarea operațiunilor de salubrizare a terenului, operațiuni ce vor fi efectuate de SC Salubritate Craiova.

“Reamintim că Poliția Locală Craiova acționează zilnic, în toate cartierele municipiului, în vederea depistării celor care transportă și depozitează deșeuri în condiții ilegale, dar și a celor care își aruncă mizeriile pe unde apucă. Peste cinci tone de gunoaie sunt ridicate săptămânal, de pe domeniul public, de către lucrătorii de la Salubritate Craiova, care vin să curețe, de fiecare dată, în urma cetățenilor certați cu legea”, se precizează într/un comunicat de presă.