Craiova e-n vrie, cine o învie?

0
1453

Deja nu mai este de criticat ce se întâmplă cu Universitatea Craiova, este trist şi tinde să devină penibil. Criză e atunci când mai întrevezi ieşirea, dar pentru acest sezon nu pare să existe leac. Startul a fost umilitor, cu eliminarea din cupele europene, dar cele 7 victorii cu care s-a început campionatul a mai oblojit rana. Chit că jocul nu impresiona. Dar să pretinzi titlul şi să nu poţi bate pe nimeni de şapte meciuri e chiar ofensator ca discurs. OK, au fost meciuri şi cu adversari redutabili, dar când te împiedici de ciuca bătăilor, Voluntari, sau de nou-promovata FC Argeş, nu mai ai scuze. Craiova nu a mai câştigat acasă de aproape 4 luni, de când s-a accidentat Koljic, cu Poli Iaşi. Exact, adversarul din etapa următoare. E insultător de-a dreptul, mai ales când afişezi obiective maxime.

Papură a admis la finalul remizei cu Argeşul că “antrenorul plăteşte, asta e regula când nu sunt rezultate”, dar era cazul să auzim şi discursul de despărţire. Aşa cum Bergodi şi-a anunţat plecarea imediat după ce pierduse acasă cu Chindia. Dincolo de rateuri, italianul adunase şi frustrare din cauza criticilor patronului, în timp ce Papură este şi sub tirul contestărilor fanilor.

Meciul cu Argeşul n-ar merita o cronică, fiindcă situaţia e aproape dramatică. Nişte ocazii în start pentru Craiova şi o bară a lui Screciu la jumătatea reprizei nu înlătură impresia unui joc enervant. Mai ales că Argeşul a părut ceva mai vioaie, a avut iniţiativa, culminând cu o bară şi un şut periculos, scos de Pigliacelli. Screciu şi Ofosu s-au accidentat, şi pe fondul  utilizării permanente a aceleiaşi formule. Echipa pare să sufere fizic, şi se impuneau modificări de la un meci la altul în primul 11, precum şi utilizarea celor 5 schimbări. Dar Papură nu a apelat la nicuna dintre variante, semn că n-are încredere în rezerve, în cel mai condensat sezon din istorie. În acelaşi timp, şi-a asumat obiectivul şi nu-l susţine cu rezultate…

În repriza secundă, Craiova ne-a obişnuit să scadă ritmul, dar în acest meci nu a avut din ce să reducă, mai prost nu putea juca. În plus, adversarul a fost unul chiar modest, nu şi-a propus prea multe. O echipă solidă putea defila în faţa unei Craiove moleşite, fără idei, debusolată. Deşi Ştiinţa a deschis scorul, iar Mamut a spart gheaţa, nici echipa şi nici croatul nu au convins. Oaspeţii au egalat imediat şi au mai avut o mare ocazie, cu poarta goală. Echipelor în criză nici norocul nu le surâde, aşa că şutul din lovitură liberă al lui Cicâldău a ajuns în transversală, nu în poartă, iar pentru lovitura care i-a umflat ochiul lui Bălaşa, nu s-a primit penalty.

Craiova e în vrie şi schimbarea antrenorului este iminentă. Dar sunt şanse mari să nu fie şi  suficientă, după cum arată lotul, după ce achiziţiile acestui sezon au fost neinspirate şi nici actualul mercato nu pare să fie unul al reparaţiilor.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 5 – Şt. Vlădoiu 4, Bălaşa 4, M. Constantin 6, Bancu 6 – Nistor 4, Screciu 6 (Bic ’39) 4, Cicâldău 6 – Bărbuţ 4 (46 Mamut) 6,  Ivan 5, Ofosu 4 (51 Vătăjelu) 5. Antrenor: Corneliu Papură.

FC Argeş: Greab – Tofan, Maric, Deslandes (40 Turda), Muşat – Meza Colli, I. Şerban – Drăghici, Palic (83 De Lucas), C. Dumitru (83 Grecu) – Malele. Antrenor: Mihai Ianovschi.

Arbitru: Andrei Chivulete 5.

Eliminare: Drăghici 85.