MAE : Perspectivele Parteneriatului Strategic România – SUA

0
626

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, ieri, o discuţie online cu reprezentanţii conducerii Comitetului Evreiesc American (AJC), context în care a pledat pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România şi a solicitat sprijinul AJC pentru includerea României în programul Visa Waiver. Potrivit unui comunicat MAE, în cadrul discuţiei, ministrul Aurescu a abordat priorităţile de politică externă ale României, perspectivele Parteneriatului Strategic România – SUA, relaţiile cu caracter strategic România – Israel, relaţiile UE – Israel, precum şi angajamentul ţării noastre faţă de combaterea antisemitismului, xenofobiei şi discriminării şi pentru păstrarea memoriei Holocaustului.