Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj : “Investiția în sănătate este prioritatea mea şi a administraţiei judeţene”

0
680

 Astăzi, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în Sala Senatului, a avut loc conferința de lansare a proiectului „Servici Medicale Performante de Prevenţie, Diagnostic şi Tratament Edoscopic în cancerul colorectal“, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. La eveniment a luat parte şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, ocazie cu care a anunţat că una dintre marile priorități ale sale și ale administrației județene, în acest moment, o reprezintă investiția în sănătate.

         Această acțiune este implementată de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova și Asociația Mereu Pentru Europa, în perioada noiembrie 2020 – decembrie 2023 și se adresează județelor Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea și Mehedinți.

“Prin întâlnirea de azi ne dorim să creăm împreună cu autoritățile publice și mass media o campanie de informare a publicului larg, la nivel regional, privind oportunitățile oferite populației țintă prin participarea la acest proiect”, precizează prof. univ. dr. Dan- Ionuț Gheonea, rectorul  Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, director științific al proiectului.

Program de screening al cancerului colorectal

Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, prezent la conferinţa de lansare a anunţat că una dintre marile priorități sale și ale administrației județene, în acest moment, o reprezintă investiția în sănătate. “Acesta este motivul pentru care am acceptat invitația conducerii Universității de Medicină și Farmacie din Craiova de a participa la lansarea unui proiect pe care partenerii noștri îl vor implementa în următoarea perioadă în toată Oltenia. Este vorba despre un program de screening al cancerului colorectal, în valoare de 5 milioane de euro, cu peste 50.000 de beneficiari, program pentru a cărui implementare vor avea toată susținerea noastră”, a subliniat Cosmin Vasile.

Am reușit să finalizăm Clinica de Cardiologie

Şeful administraţiei judeţene a amintit şi de începerea lucrărilor de reabilitare a clădirii Clinicilor de Oncologie și Dermatologi, investiţii extrem de importante pentru judeţul nostru. “În plus, am anunțat și care sunt planurile noastre de investiții în acest domeniu, investiții care au fost sau care urmează să fie demarate în următoarea perioadă. Am amintit de începerea lucrărilor de reabilitare a clădirii Clinicilor de Oncologie și Dermatologie. În plus, faptul că dorim să extindem Clinica de Oncologie prin  realizarea unui spațiu destinat exclusiv serviciilor paliative pentru pacienții bolnavi de cancer. Am reușit să finalizăm Clinica de Cardiologie și să lucrăm la modernizarea Unității de Primiri Urgențe. Pe lista de proiecte ce urmează să fie demarate este și realizarea unei noi clădiri pentru relocarea Terapiei Intensive și apoi intenționăm să amenajăm o secție  destinată exclusiv marilor arși”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Două laboratoare mobile din fonduri europene

Cosmin Vasile a mai spus că la începutul acestui an, CJ Dolj va mai achiziționa, din fonduri europene, două laboratoare mobile. “Acestea se vor deplasa zilnic în județ, în special în mediile vulnerabile, pentru analize si investigații medicale. În cadrul parteneriatului cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, vom include pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean din această lună un proiect privind alocarea unei suprafețe de teren pentru construirea unui centru de instruire aplicată,  centru de care vor beneficia studenții UMF și medicii rezidenți. Este un proiect finanțat de Universitatea de Medicină și Farmacie în cadrul căruia se va realiza, la Craiova, cel mai modern simulator de intervenții medicale din țară. Suntem oricând deschiși unor astfel de inițiative și asigurăm suportul și implicarea noastră”, a conchis preşedintele CJ Dolj.

xxxx

În urma derulării activităților incluse în programul proiectului, peste 50.000 de persoane cu vârste între 50 și 74 de ani vor avea acces gratuit la servicii medicale de înaltă calitate de prevenție, screening, diagnostic și tratament precoce al leziunilor premaligne colorectale. În  mediul on-line va fi prezentată toată echipa proiectului.