SUA: Republicanii au pierdut tot

0
561

După ce democraţii Jon Ossoff şi Raphael Warnock au câştigat alegerile parţiale, în Georgia, republicanii deţin majoritatea şi la Senat, fiindcă la Camera Reprezentanţilor o aveau. Dacă pastorul Raphael Warnock fusese declarat câştigător, încă de ieri, în turul doi al alegerilor pentru Senat şi Jon Ossoff (33 ani) a câştigat în faţa republicanului David Perdue. Prin adjudecarea celor două mandate la Senat, controlul republicanilor este la limită întrucât şi democraţii au acelaşi număr de mandate (50) însă vicepreşedintele Kamala Harris deţine funcţia de preşedinte al Senatului. Majoritatea simplă nu va fi suficientă fiindcă cele mai multe legi trebuie votate cu o supermajoritate de 60 de voturi, deci vor trebui negocieri pentru 10 voturi republicane.