PNL şi USR-Plus au intrat în campania electorală pentru alegerile parlamentare, convinse fiecare în parte de un scor cât mai bun, dar şi cumulat. Deşi alegerile locale –câştigate de PSD, prin numărul de consilii judeţene şi de primării- dăduseră semnalul, că de fapt confruntarea se va duce între PNL şi PSD, USR-Plus încă mai spera să ia „faţa”, fie şi la fotografie, pe linia de sosire, liberalilor pentru a-şi putea impune, cu autoritate legitimă propunerea de premier. Contextul era însă nefavorabil. Gestionarea precară a pandemiei, şirul de măsuri neinspirate, cum a fost închiderea pieţelor, harababura privind învăţământul, şi lipsa de tact în relaţia cu Biserica, au contat în evaluarea făcută de electorat. Ce s-a întâmplat se cunoaşte de acum: PNL a venit pe locul doi, acuzând o lovitură în plex, iar USR-Plus pe locul trei, cu un rezultat modest. În plus, Pro România şi PMP au ieşit din Parlament, fiindcă alminteri prin liderii lor le vedeam deja la negocierile trufaşe. Unde în schimb e prezent UDMR-ul, un bun jucător în astfel de situaţii. Şi atunci? De ce s-au împotmolit? Ce vedem în aceste zile este consecinţa absenţei unor negociatori de calibru, pe de-o parte, dar şi al unei nepregătiri temeinice pentru „victoria dăruită de Klaus Iohannis”. PNL şi USR-Plus au avut la dispoziţie patru ani pentru a se cunoaşte suficient unii pe alţii, pentru a nu-şi descoperi incompatibilităţi şi orgolii ireductibile, într-un moment în care este nevoie de coerenţă şi flexibilitate. În fapt spectacolul pe care ni-l oferă are un aer pripit, spasmodic, improvizat, probând suficienţă, confuzie tactică, chiar inconsecvenţă. Toate acestea sunt roadele amărui ale spectacolelor groteşti din Parlament, oferite de o opoziţie militantă, dar nelucrătoare. Ani irosiţi în mitinguri anti-PSD, lozincă şi gesticulaţie. Împotmolirea de acum e nota de plată a voluptăţii de a clama incontinent „muie PSD” şi „ciuma roşie”, fără preocuparea de a agonisi ceva dincolo de strigăte. Toată această adunătură de talibani, acum negociază prin liderii ei şi de fapt nu se înţeleg pe nimic. Întrucât compromisul politic le este străin. Variante? Florin Câţu candidat la funcţia de premier şi Ludovic Orban preşedinte la Camera Deputaţilor sau –conform BPN al PNL- Ludovic Orban candidat la funcţia de premier, după ce a coborât prea devreme din tren şi acum vrea înapoi şi Florin Câţu preşedinte al Senatului. Între timp războiul mediatic, dacă nu se acutizează, nici nu se stinge. Deşi reiterează la tot pasul „să ne respectăm reciproc”, Ludovic Orban are el însuşi probleme în propriul partid unde frontul „anti” se mişcă şi deja se vorbeşte de fronda Ralucăi Ţurcan, deputat de Sibiu. Alegerile au fost câştigate de PSD, care după redistribuire a ajuns la 35%. Noul Parlament se întruneşte pe 21 decembrie şi e destul de probabil ca marţi să avem preşedinţi la Camera Deputaţilor şi Senat. USR poate juca la cacealma: dacă nu primeşte ceea ce doreşte nu exclude o alianţă cu PSD primind în dar preşedinţia uneia dintre camere. Şi atunci meciul este încheiat. Aşadar, timpul nu mai are răbdare. „Dacă nici această alianţă de centru-dreapta nu reuşeşte vom avea probleme pe viitor. Dacă nu reuşim va fi complicat să ieşim în faţa românilor să le mai cerem votul” a spus „înţeleptul” fost premier, Emil Boc, primarul Clujului. Că electoratul a votat „dreapta” e un clişeu obosit, mereu reciclat anacronic. Electoratul a votat cum a găsit de cuvinţă. Iar orice comparaţie cu Belgia şi Germania unde s-a tergiversat coagularea unei majorităţi parlamentare e totalmente nepotrivită. Înainte de toate, în Belgia flamanzii şi valonii au problemele lor specifice, iar în Germania, invitarea SPD-ului la negocieri de CDU-CSU –după ce coabitaseră- s-a făcut după eşecul dialogului cu liberalii şi verzii, invocându-se raţiuni superioare. Iar ce au stabilit, în prelungitele şedinţe de lucru, a rămas bătut în… cuie.
