Dizolvarea Parlamentului, deloc uşor de înfăptuit

Soluţia anticipatelor a revenit sistematic, până acum, în toate mesajele protestatare autentice, atât în Capitală, cât şi în restul ţării. Şi asta din cauza austerităţii aplicate cu sfidare şi asupra celor mai vulnerabili, mulţi la număr. Nu puţini sunt aceia care consideră că protestele sunt şi pentru apărarea democraţiei, ceea ce, până la urmă, este un adevăr. Se poate admite şi prezumţia că se manifestă împotriva unei filosofii de guvernare, Traian Băsescu şi comportamentul său fiind un bun pretext. Opoziţia clamează şi ea, îndreptăţit, necesitatea organizării alegerilor anticipate, preluând revendicarea străzii, ca soluţie posibilă pentru detensionarea stării de spirit. Puterea se opune, invocând „drumul lung” prevăzut de actuala Constituţie. Şi, paradoxal, cam aşa stau lucrurile, deşi atunci când s-a dorit, s-au identificat „soluţii” de scurtare a drumului. Şi iată care este interpretarea consilierului prezidenţial, Ştefan Deaconu, cadru universitar la Facultatea de Drept din Bucureşti, regăsită în „Constituţia României – comentariu pe articole” (Ed. CH Beck, 2008). Articolul 89, din Constituţia României, privind dizolvarea Parlamentului, aşa cum este formulat, e aproape imposibil de pus în practică. În România a mai fost lansată de două ori ideea organizării de alegeri anticipate. O dată în 2003, când Guvernul Adrian Năstase dorea să-şi prelungească activitatea încă patru ani, până în momentul aderării României la UE, şi în 2005, când Alianţa DA dorea să-şi restructureze majoritatea parlamentară, extirpând „soluţia imorală”. Guvernul Călin Popescu Tăriceanu chiar a emis OUG 89/2005 privind modificarea şi completarea Legii 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului (M.Of. 634/19 iulie 2005), în vederea declanşării procedurilor de dizolvare a Parlamentului. În motivarea care a stat la baza emiterii acestei ordonanţe se specifica faptul că „luând în considerare prevederile art.89 din Constituţia României republicată, referitoare la dizolvarea Parlamentului, având în vedere faptul că Legea nr.373/2004 (…) prevede o perioadă mai mare de timp pentru desfăşurarea campaniei electorale, care nu se justifică în situaţia în care Parlamentul nu este dizolvat (…) prezenta Ordonanţă de Urgenţă prevede reducerea termenelor prevăzute (…) după dizolvarea actualului Parlament”. De regulă, dizolvarea Parlamentului se impune pe fondul unei crize politice şi instituţionale. Exemple la îndemână sunt destule. Aşa cum este reglementarea constituţională actuală, mai de grabă criza se adânceşte decât să fie rezolvată. Dizolvarea Parlamentului trebuie analizată în strânsă legătură cu posibilitatea declanşării unor alegeri anticipate. Procedura dizolvării Parlamentului nu este o sancţiune la adresa parlamentarilor, ci o oportunitate de revalidare a lor de către populaţie. În România, competenţa dizolvării a Parlamentului revine exclusiv preşedintelui, însă în anumite condiţii şi conform unor proceduri speciale. Consilierul prezidenţial, Ştefan Deaconu, opinează că „Parlamentul nu se poate autodizolva” şi pentru a se întâmpla aşa ceva este nevoie de colaborarea şi cooperarea ambelor instituţii reprezentative ale statului: Parlamentul şi Preşedintele. Există, însă, evident, şi alte puncte de vedere, deloc suficient de convingătoare. De pildă, Camera Deputaţilor este legal constituită, potrivit Constituţiei în vigoare, după validarea a 2/3 dintre mandatele de deputaţi şi după depunerea jurământului. Senatul este legal constituit după validarea a 3/4 din numărul total de senatori. În condiţiile anunţatei demisii a parlamentarilor opoziţiei, atât Camera Deputaţilor, cât şi Senatul, unde actuala putere nu deţine 2/3, respectiv 3/4 din mandate, pe cale logică, nu mai sunt legal constituite. Cel puţin până la organizarea de alegeri anticipate în colegiile vacantate. Adică exact timp de câteva luni, cât se invoca şi în prima teză enunţată. Ideea alegerilor anticipate, revendicate de protestatari, ar trebui îmbrăţişată inclusiv de principalul partid de guvernământ, de care, pe scena politică, va mai fi nevoie, aşa cum opinează şi ziaristul-scriitor Cristian Tudor Popescu. Dar pentru aceasta este nevoie de un plus de înţelepciune politică. Singura soluţie reală de ieşire din impas este cea clamată de oameni: URNA.