Dacă te-ai născut pe vremea când Ilie Balaci avea lumea fotbalistică la picioarele-i magice, exagerezi sau chiar eşti ipocrit să spui că l-ai iubit pe fotbalistul Ilie Balaci. Poate că ai crescut cu legenda Minunii Blonde, poate că te-ai îndrăgostit de Ştiinţa ascultând poveştile cu optarul cu zulufii bălai, care răpunea Europa alături de camarazii săi, cum nimeni din România nu o făcuse. Sau „din R.S.R”, fiindcă de-acolo ai auzit că „Iliuţă al nostru” era cel mai bun. Ai fi vrut să fie şi al tău Iliuţă, dar erai prea mic când eclipsa staruri mondiale în duelurile directe. Poţi să priveşti imagini cu magicul Ilie, poţi să vezi două-trei meciuri înregistrate, te poţi minuna de skills-urile celui pe care Milanul l-a vrut neapărat, dar nu poţi decât să regreţi că nu l-ai prins dansând pe teren, bucurându-se de fotbal. Aşa cum Minunea îl sfătuia pe un discipol al său, Mitriţă, cu câteva zile înainte să se înalţe la Ceruri, într-o dimineaţă hidoasă de duminică, la sfârşit de octombrie. Ai auzit cum se descria el însuşi: „am fost şi cel mai mare, şi cel mai frumos, şi cel mai bun fotbalist”, dar n-ai apucat să trăieşti emoţiile marilor meciuri. Ţi-au fost povestite, le ştii de parcă ai fost acolo, cunoşti şi legendele din jurul acelor momente antologice pentru Ştiinţa, dar tu abia dacă l-ai prins pe Balaci jucând abia pe final de carieră, la Scorniceşti sau Dinamo. „Optul” lui Balaci rimează deja cu „infinitul”, e legat de legendă, are conotaţii mistice. Tu i-ai văzut, când te-ai făcut mare, pe Craioveanu şi Badea purtând „optul” cu cinste, şi voiai să fii ca ei, aşa cum ei au vrut să fie ca Balaci. Pentru tine, „Te vom iubi mereu” sună mai degrabă ca o datorie, nu ca un sentiment propriu-zis. Ca şi cum e firesc să ne iubim străbunicii, deşi nu-i ştim decât din istorisiri. Ştii că Iliuţă l-a iubit nespus pe Crişan, coechipierul său preferat şi prieten de nădejde, iar lângă Zoli a ajuns mult mai repede decât se cuvenea, unindu-şi destinele tragice, cum pe vremuri se împleteau împreună poveşti nemuritoare pe gazoanele ţării şi ale lumii. Ai auzit de unul, Arezanov, descris precum în basme, ca zmeul cel rău care a vrut să-l răpună pe Făt-Frumos cu mijloace necurate. Şi ai mai văzut că toţi îl doreau în jurul lor, pentru a se polei cu aura Minunii Blonde, dar nimeni nu voia să-l pună antrenor sau preşedinte, copleşiţi de personalitatea lui. Mulţi l-au revendicat post-mortem, cum mulţi s-au bucurat de miracolul imaginat pe teren, însă el aparţine Universităţii Craiova, în sensul în care el este Universitatea Craiova. Şi poate sub forma asta ai ajuns să-l iubeşti, pentru că iubeşti Universitatea Craiova.
